Școala ar putea să nu înceapă la timp anul acesta. Ministrul Educaţiei, Daniel David: Foarte greu să vă spun
Sursă foto: Euronews
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, miercuri seară, că este foarte greu să spună dacă va începe sau nu şcoala în 8 septembrie, având în vedere nemulţumirile salariaţilor din sistem şi faptul că aceştia anunţă proteste în continuare, scrie news.ro.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, miercuri seară, la B1 TV, dacă va începe sau nu şcoala la timp.
“Foarte greu să vă spun, sincer şi direct spus, dar mesajul meu a fost, pentru oamenii din sistem, că aceste măsuri sunt măsuri de criză, nu de reformă. Nu ne plac, nici eu nu mi le doresc, vă daţi seama că n-aş fi vrut ca ministru să fiu eu ministrul austerităţii şi cel care trebuie să le implementez”, a răspuns ministrul Educaţiei.
Acesta a precizat că a cerut oamenilor din sistem să înceapă şcoala şi să găsească pe parcurs soluţii la toate problemele, inclusiv pe baza proiecţiilor bugetare pentru anul viitor.

”Hai să începem şcoala, hai să construim pe această supărare nişte proiecţii raţionale pe termen mediu şi lung, să vedem ce buget putem avea anul viitor, să vedem ce alte modificări putem să aducem, care să ne ajute şi când măsurile fiscal-bugetare îşi vor arăta efectele şi ne stabilizăm, să nu uităm că foarte multe din aceste măsuri sunt măsuri cu caracter temporar”, a mai declarat ministrul.
Măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern au nemulţumit salariaţii din Educaţie, aceştia organizând constant proteste şi ameninţând inclusiv cu greva generală.
Sindicaliştii s-au întâlnit, în 11 iunie, cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta despre nemulţumirile pe care le-au produs măsurile adoptate pentru reducerea deficitului bugetar, iar la final au anunţat că premierul i-a ascultat, dar nu a părut că a şi auzit ce au avut de spus.
În aceste condiţii, liderii sindicali au transmis că vor boicota începerea anului şcolar.
”Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilităţile pe care le are în prezent bugetul României şi pe realităţile din sistemul educaţiei”, a afirmat, în cadrul întâlnirii, Ilie Bolojan.
Anul şcolar începe la 1 septembrie, cursurile elevilor urmând a începe în 8 septembrie.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează