10 dosare penale pentru distrugere, în urma incendiilor de vegetaţie din ultima săptămână în Bistrița-Năsăud

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  23-03-2022

Actualizat:  23-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

"În perioada 17 martie - 23 martie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate un număr mare de apeluri 112 privind incendii de vegetaţie. În toate aceste cazuri au intervenit în sprijin şi poliţişti. Ca urmare a sesizărilor din perioada menţionată, au fost înregistrate 10 dosare în care poliţiştii bistriţeni efectuează cercetări pentru infracţiunea de distrugere din culpă. Incendiile de vegetaţie au cauzat în această perioadă pagube însemnate pe raza judeţului, pornind de la distrugerea de imobile şi anexe, garduri împrejmuitoare şi până la distrugerea de suprafeţe însemnate de plantaţii de pomi fructiferi şi de stejar", se arată în comunicat.

IPJ a atras atenţia că încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri, cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoanele juridice
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google