Doar 3 cm de autostradă de locuitor
Sursă foto: twitter.com
România are, potrivit ultimului recensământ din 2011, o populație de 19 milioane de locuitori. Rezultă că fiecare român a plătit, în medie, 736 de lei pentru construirea celor 570 de kilometri de autostradă, din care-i revin, per locuitor, doar 30 de milimetri. Acești 570 de kilometri construiți în ultimii 27 de ani au costat România 14 miliarde de lei, adică 3,1 miliarde de euro, excluzând costurile de întreținere și reparații. Alte aproape 40 de milioane de euro au fost irosite pe studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată.
În Bulgaria, de pildă, țară cu care concurăm pentru ultimele locuri în topurile europene, sunt peste 8,5 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, iar în Ungaria peste 18 centimetri, arată ultimele date Eurostat. De asemenea, unui croat îi revin, în medie, aproape 31,5 centimetri de autostradă, iar unui eston aproape 11 centimetri. Pe de altă parte, campioanele europene la numărul de kilometri de autostradă sunt Spania, cu 15.000 km, Germania, cu 13.000 km, și Franța, cu 11.600 km.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează