Accident feroviar în Africa de Sud - Trei persoane au murit şi în jur de 200 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri

Autor:  George Traicu

Publicat:  08-01-2019

Actualizat:  08-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Trei persoane au murit şi în jur de 200 au fost rănite marţi, în urma coliziunii a două trenuri în capitala sud-africană Pretoria, potrivit ER24, un serviciu de urgenţe medicale, relatează dpa preluată de Agerpres.

"Trei pacienţi au fost găsiţi cu răni numeroase, fatale, şi au fost declaraţi ulterior decedaţi la locul accidentului", a precizat ER24 într-un comunicat.

"Aproximativ 200 alţi pacienţi au fost găsiţi la locul accidentului. Evaluările indică faptul că rănile suferite oscilează de la minore la critice", a adăugat sursa citată.

Nu se cunosc până în prezent circumstanţele în care a avut loc coliziunea între cele două trenuri. Potrivit postului News24, care citează un responsabil al căilor ferate, coliziunea s-a produs în gara Mountain View.

În ianuarie anul trecut, două trenuri au intrat în coliziune în provincia Gauteng din Africa de Sud, incident în care 200 de persoane au fost rănite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google