Accident feroviar în Olt: Trafic feroviar reluat parțial pe direcția de circulație Mihăești–Radomirești. Lucrările continuă pe firul I
Sursă foto: stiripesurse.ro
CFR anunţă, vineri, că traficul feroviar a fost reluat parţial pe Secţia Mihăeşti – Radomireşti, în urma accidentului feroviar. Lucrările continuă pe firul I.
”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, la această oră, traficul feroviar a fost reluat parţial pe secţia de circulaţie Mihăeşti – Radomireşti, pe Firul II. Echipele de intervenţie au finalizat lucrările necesare pentru redeschiderea acestui fir, permiţând reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă”, a transmis, vineri, CFR.
Compania precizează că, în continuare, echipele de intervenţie ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, vor acţiona pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiţii normale, pe ambele fire de circulaţie.
”Astfel, se va interveni pentru refacerea liniei afectate pe o distanţă de aproximativ 300 de metri pe Firul I, prin montarea şinei, traverselor, a două aparate de cale şi a doi stâlpi ai liniei de contact. De asemenea, se vor efectua lucrări pentru aducerea liniei în parametrii necesari circulaţiei trenurilor şi punerea sub tensiune a firului de contact”, a mai transmis CFR.
Două trenuri private de marfă au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal, jud.Olt. Şeful unuia dintre trenuri, grav rănit în urma accidentului, a decedat.
AGIFER investighează accidentul.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează