Activist suspectat că ar fi autorului unui incendiu asupra unui centru de refugiaţi în urmă cu 30 de ani, arestat în Germania

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  04-04-2022

Actualizat:  04-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  huffingtonpost.co.za

Un activist german de extremă dreaptă, suspectat că ar fi autorul unui incendiu asupra unui centru de refugiaţi soldat cu un mort în urmă cu mai bine de 30 de ani, a fost arestat luni în vestul Germaniei, a anunţat parchetul federal, citat de France Presse.

Faptele datează din 19 septembrie 1991, la un an după reunificarea Germaniei: un incendiu a izbucnit într-un cămin pentru solicitanţi de azil situat în Saarlouis, un oraş de 35.000 de locuitori în apropierea graniţei cu Franţa, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al parchetului, suspectul identificat ca Peter S. este "puternic bănuit de crimă, tentativă de omor împotriva a 20 de persoane şi incendiere ce a cauzat moartea".

Procurorii îl acuză că ar fi incendiat, cu ajutorul unui bidon de benzină, un centru care găzduia atunci 21 de persoane şi că a acţionat din cauza "convingerilor sale de extremă dreaptă şi rasiste".

Născut în 1971 şi originar din Saarlouis, Peter S. era o figură foarte cunoscută în mediile neonaziste din Saarland, scrie săptămânalul Der Spiegel.

Focul s-a extins de la casa scării în toată clădirea.

În timp ce 18 persoane au reuşit să se adăpostească, alte două au suferit fracturi sărind pe fereastră, iar un cetăţean din Ghana, Samuel Yeboah, a murit din cauza rănilor suferite în incendiu.

Peter S. fusese suspectat de la început că ar fi fost implicat în incendiul criminal, dar ancheta a fost abandonată zeci de ani din lipsa unor dovezi suficiente.

La acea vreme, anchetatorii i-au atribuit un "rol de lider" în cadrul acestui mediu extremist.

Potrivit anchetatorilor, el ar fi participat în 1996 la o demonstraţie a extremei drepte la care erau prezenţi viitori membri ai grupului neonazist NSU, responsabil pentru circa 10 asasinate în anii 2000, în principal străini.

Investigaţiile asupra incendiului din Saarlouis au fost reluate în aprilie 2020, în urma unor noi indicii.

Apartamentul suspectului a fost percheziţionat în special la începutul anului 2021, potrivit Der Spiegel.

La începutul anilor 1990, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului, mai multe atacuri împotriva centrelor pentru solicitanţi de azil au fost comise în Germania, în special în fosta RDG.

Această creştere a xenofobiei a fost ilustrată în special de revoltele rasiste din Hoyerswerda, un oraş din Saxonia, în septembrie 1991, în timpul cărora aproximativ 500 de persoane au atacat un cămin de refugiaţi cu cocteiluri Molotov şi proiectile, făcând zeci de răniţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover