Activitatea Bursei va fi coordonată de Alin Barbu, director general-adjunct al BVB
Sursă foto: stiripesurse.ro
Alin Barbu, director general adjunct al Bursei de Valori București, va coordona activitatea instituției, după ce contractul de mandat al directorului general, Ludwik Sobolewski, a expirat luni și acesta a luat decizia de a nu-și exercita mandatul până la o decizie a Consiliului Bursei, au declarat pentru Agerpres, reprezentanți ai BVB.
"Alin Barbu este, din 2009, unul dintre cei doi directori ai BVB autorizați de către ASF, el fiind una dintre persoanele care, potrivit Actului Constitutiv și hotărârilor Consiliului Bursei, este împuternicită să coordoneze activitatea BVB și are competența de a angaja răspunderea acesteia", a explicat sursa citată.
Conform unui raport publicat luni pe site-ul BVB, pe data de 21 august 2017 a expirat contractul de mandat al directorului general al BVB, Ludwik Sobolewski, ceea ce "creează o situație juridică neobișnuită, având în vedere și faptul că decizia Consiliului Bursei nr 79/1 iulie 2013 (ce a stat la baza aprobării Autorității de Supraveghere Financiară prin decizia nr 616/21 august 2013) nu a prevăzut un termen pentru numirea dui. Sobolewski în această calitate, iar decizia de aprobare a contractului de mandat a fost una separată, care nu a prevăzut încetarea calității de Director General la încetarea contractului de mandat. Situația ar putea fi clarificată printr-o decizie a Consiliului Bursei. Decizia privind prelungirea contractului de mandat al Directorului General nu a fost luată în ședința Consiliului Bursei, convocată pentru acest subiect în data 18 august 2017, din lipsa de cvorum. De asemenea, nu s-a luat nicio decizie de revocare a dlui. Sobolewski".
Conform sursei citate, având în vedere necesitatea unei bune funcționări a societății, delimitarea atribuțiilor între conducătorii numiți ai societății și prevederile legale în privința modalităților de încetare ale mandatelor care au ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, Sobolewski ar fi putut să își continue mandatul până la o decizie de revocare luată de Consiliul Bursei. "Condițiile și termenii aferenți executării mandatului vor fi definiți, sau o altă decizie va fi luată de către Consiliul Bursei în acest sens. Până la o astfel de decizie, dl. Sobolewski a decis să nu își exercite mandatul, având în vedere situația juridică neobișnuită. Toate implicațiile au fost prezentate la ședința Consiliului Bursei din 18 august 2017, iar Raportul Curent publicat în 21 august 2017 a fost aprobat de către Comitetul de Audit al BVB", se precizează în raport.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează