Al treilea meci dintre Tyson Fury şi Deontay Wilder ar putea avea loc în Macao sau în Australia

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  07-06-2020

Actualizat:  07-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  www.news.ro

Al treilea meci dintre britanicul Tyson Fury, campion mondial WBC la categoria grea, şi americanul Deontay Wilder ar putea avea loc în luna decembrie, în prezenţa spectatorilor, în Macao sau în Australia, conform promotorului Bob Arum.

Primul duel dintre cei doi boxeri s-a încheiat la egalitate, în decembrie 2018, când Wilder şi-a conservat centura mondială. În al doilea meci, din februarie 2020, Fury s-a impus clar la Las Vegas prin KO tehnic în repriza a şasea, potrivit agerpres.ro.

Citește și: PSD, anchetat de DNA. Care sunt motivele anchetei de amploare

A treia luptă era programată în luna iulie, dar pandemia de coronavirus a forţat amânarea confruntării.

În ce priveşte locaţia meciului trei, promotorul Bob Arum a indicat că opţiunea cea mai probabilă este Macao, un paradis al cazinourilor, care doreşte să atragă turişti şi dispune de protocoale excelente de siguranţă: ''Nu au avut, timp de câteva luni, niciun caz de coronavirus''.

Arum a precizat că o altă opţiune este Australia, cel mai probabil Sydney, dar nu a respins nici posibilitatea unui meci la Las Vegas, pe Allegiant Stadium, casa echipei de fotbal american Raiders: ''Nu pot spune unde va avea loc, dar sunt sigur că vom avea acest eveniment în noiembrie sau decembrie. Nu dormim, muncim din greu pentru a-l realiza''.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google