Alegeri în Georgia - Mihail Saakaşvili se întoarce la Tbilisi și riscă să fie arestat

Autor:  George Traicu

Publicat:  28-09-2021

Actualizat:  28-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei, a anunţat luni seara că intenţionează să vină cu avionul acasă în ziua când vor avea loc alegeri locale, săptămâna aceasta, pentru a ajuta la "salvarea ţării" şi a îndemnat la proteste de stradă post-electorale, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Saakaşvili, care trăieşte în prezent în Ucraina, a precizat că intenţionează să vină la Tbilisi sâmbătă cu avionul, în pofida riscului de a fi plasat în detenţie în baza unor acuzaţii pe care el le consideră motivate politic.

"Se decide soarta Georgiei, în joc este supravieţuirea Georgiei şi de aceea mi-am luat bilet pentru seara de 2 octombrie, ca să pot fi cu voi şi să apăr împreună cu voi voinţa voastră (politică), ca să iau parte la salvarea Georgiei", a declarat Saakaşvili.

Tensiunile dintre partidul puterii Visul Georgian şi opoziţie, pe care îl susţine Saakaşvili, au escaladat puternic după alegerile parlamentare de anul trecut, pe care opoziţia le consideră fraudate. Observatori internaţionali au afirmat la acea dată că alegerile au fost unele competitive şi că libertăţile fundamentale au fost în linii mari respectate.

Un tribunal georgian l-a condamnat în contumacie în iunie 2018 pe Saakaşvili la şase ani de închisoare pentru abuz de putere şi încercare de a ascunde dovezi în legătură cu agresarea violentă a unui membru al opoziţiei parlamentare pe vremea când el era preşedinte.

Irakli Garibaşvili, premierul Georgiei, a declarat că poliţia trebuie să-l aresteze pe Saakaşvili dacă el se va întoarce în ţară. "Imediat ce Saakaşvili va călca pe teritoriul nostru el va fi arestat şi trimis la închisoare", a declarat premierul, citat de agenţia de presă Interfax.

Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, Saakaşvili, care a ajutat la înfiinţarea partidului de opoziţie Mişcarea pentru Unitate Naţională (UNM), a îndemnat la proteste post-electorale.

"Trebuie să votăm cu toţii şi să ne exprimăm poziţia, şi doar atunci când urnele se vor închide trebuie să ieşim pe străzile oraşelor şi satelor noastre şi să apărăm voturile noastre şi victoria noastră", a declarat fostul preşedinte în vârstă de 53 de ani, având pe fundal drapelul georgian.

Înainte de a anula un acord politic cu opoziţia susţinut de Uniunea Europeană, Visul Georgian a acceptat să convoace alegeri parlamentare anticipate dacă va eşua să-şi asigure cel puţin 43% din voturi la alegerile locale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google