Aleksandr Lukaşenko susține că nu este dictator (interviu France Presse)
Sursă foto: Belta
Belarusul este cu siguranţă autoritar dar nu are deţinuţi politici, a declarat joi într-un interviu în exclusivitate pentru agenţia France Presse preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, vizat de sancţiuni occidentale pentru represiunea din ţara sa, relatează AFP, potrivit agerpres.
"Da, sistemul nostru este mai dur, nu exclud cuvântul autoritar, dar nu este o dictatură", a spus el.
"Dvs spuneţi că există sute de persoane în închisoare. Dar dacă vorbim despre această pretinsă opoziţie pe care aţi menţionat-o, ea nu are nimic de a face cu opoziţia. Este vorba despre persoane care s-au exprimat împotriva statului, nu împotriva puterii, ci împotriva statului, împotriva propriului lor popor", a spus Lukaşenko.
El a fost întrebat de jurnaliştii AFP despre sutele de opozanţi, activişti, jurnalişti şi simpli manifestanţi încarceraţi pentru rolul lor în manifestaţiile de amploare împotriva realegerii lui în august 2020.
Potrivit lui Lukaşenko, el nu a reprimat o mişcare de opoziţie, ci un complot împotriva ţării sale, alimentat de Occident. Persoanele încarcerate erau "finanţate din străinătate, integral din Polonia şi Lituania", a dat el asigurări.
"Şi ce vreţi, să mă uit liniştit? (...) În calitate de preşedinte, principala mea atribuţie este să apăr suveranitatea şi independenţa statului", a subliniat Aleksandr Lukaşenko în interviu.
Şeful statului belarus a mai spus că occidentalii voiau să "rupă" Belarusul în 2020, pentru a ataca apoi Rusia.
"Voiaţi să rupeţi Belarusul pentru a construi o centură de la Marea Neagră până la Marea Baltică şi să fiţi în pragul Moscovei", a mai spus Lukaşenko.
În august 2020, cu prilejul unui nou scrutin prezidenţial, preşedintele Lukaşenko s-a confruntat cu o mişcare de protest fără precedent care a scos pe străzi timp de săptămâni zeci de mii de persoane care i-au cerut plecarea.
Însă regimul belarus, acuzând Occidentul că se află în spatele acestei mobilizări, a lansat o reprimare a mişcării de protest, arestând mii de persoane şi forţându-le pe altele să plece din ţară, cum s-a întâmplat şi în cazul Svetlanei Tihanovkaia, care a candidat împotriva preşedintelui belarus după ce l-a înlocuit pe soţul său, încarcerat cu câteva luni mai devreme.
Susţinut de Moscova, Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 67 de ani şi la putere din 1994, a venit la o manifestaţie la Minsk şi s-a afişat cu un Kalaşnikov în mână, în spatele unui cordon al forţelor de securitate.
Acest fost director de colhoz, căruia îi place să se afişeze în uniformă, la volanul unui tractor sau pe un patinoar de hochei, a oscilat până în 2020 între Rusia şi Occident, apropiindu-se alternativ când de o parte, când de cealaltă.
Însă după represiunea populară din 2020, el se dă drept aliatul numărul 1 al Rusiei, oferind acces pe teritoriul său armatei lui Putin pentru a declanşa pe 24 februarie ofensiva militară împotriva Ucrainei.
De asemenea, Lukaşenko pozează în ultimul scut de apărare al Rusiei în faţa ameninţării existenţiale pe care o reprezintă din perspectiva sa Occidentul pentru lumea rusofonă, notează AFP.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează