Alertă la nivel național. O fată de 17 ani, răpită miercuri seară, căutată de poliție
Sursă foto: Politia Rutiera
O minoră de 17 ani, care a fost văzută ultima dată în timp ce era urcată cu forţa într-un autoturism, a fost dată în urmărire naţională, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.
"În seara zilei de 6 mai, în jurul orei 19,00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi de tatăl minorei despre faptul că fiica sa, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, a fost abordată de trei bărbaţi, care ar fi urcat-o, cu forţa, într-un autoturism, care ulterior ar fi plecat într-o direcţie necunoscută", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Conform sursei citate, fata are 165-170 de centimetri înălţime, constituţie atletică, ochi căprui şi păr negru, despletit. La momentul dispariţiei, era îmbrăcată cu o fustă neagră şi un tricou de culoare deschisă.
Poliţiştii au demarat imediat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil.
A fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
"Persoanele care pot oferi informaţii, care să conducă la depistarea fetei, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie", se mai menţionează în comunicat.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează