ALERTĂ - Turiștii au rămas blocați în telegondola de la Deva: opt copii, printre pasageri

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  20-08-2018

Actualizat:  20-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Alpiniştii pompieri din Deva intervin, luni după-amiază, pentru salvarea a 19 turişti care au rămas în telecabina de la Dealul Cetăţii, blocată în timpul coborârii. Între aceştia se aflau opt copii, iar echipajele intervin cu un dispozitiv special pentru salvarea de la înălţime, primele informaţii arătând că toţi copiii au fost coborâţi deja.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, pompierii alpinişti au realizat, pentru salvarea celor 19 turişti aflaţi în telecabina blocată, un coş de extracţie pentru salvarea de la înălţime.

"Alpiniştii pompieri deveni intervin pentru salvarea a 19 persoane blocate în telecabina de la Dealul Cetăţii. Pompierii alpinişti au realizat un dispozitiv specific de salvare de la înălţime, alcătuit dintr-un braţ şi un coş de extracţie, cu ajutorul căruia desfăşoară operaţiunea eficientă de aducere la sol a turiştilor", transmit reprezentanţii ISU Hunedoara.

Potrivit sursei citate, în telecabină se aflau 11 adulţi şi opt copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani. "Din informaţiile noastre au fost aduşi la sol toţi cei 8 copii şi urmează să fie salvaţi adulţii", au spus reprezentanţii ISU Hunedoara, menţionând că nu este o înălţime foarte mare faţă de sol, fiind vorba de aproximativ patru metri.

În sprijinul turiştilor a fost direcţionat spre telecabină şi un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple, însă la o primă evaluare turiştii nu par a prezenta probleme medicale.


Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google