Alizé Cornet revine în tenis! După zece luni de pauză, va juca la Rouen Open
Sursă foto: AFP
Jucătoarea de tenus Alizé Cornet va reveni în competiţie, la zece luni după ce şi-a anunţat retragerea în urma eliminării în primul tur al Roland-Garros 2024. Franţuzoaica în vârstă de 35 de ani a anunţat luni că va participa la Rouen Open (13-20 aprilie), informează news.ro.
„Aţi crezut că aţi scăpat de mine, dar nu este aşa! Aşa că ne vedem foarte curând şi vom fi din nou cu toţii încântaţi”, a declarat jucătoarea de 35 de ani din Nisa, citată într-un comunicat al organizatorilor turneului WTA 250.
Ultimul meci al lui Cornet în circuitul WTA a fost în mai 2024, când a fost eliminată în primul tur al Openului Franţei de chinezoaica Zheng Qinwen.
Cu toate acestea, ea a ales să îşi păstreze punctele în clasamentul mondial şi se află acum pe locul 523.
„Când am început să mă antrenez din nou acum două luni, am avut imediat în minte acest obiectiv, să fiu pregătită pentru Rouen”, a declarat sportiva cu şase titluri WTA.
La fel ca Caroline Garcia (locul 74 în prezent), ea va beneficia de un wild-card pe tabloul principal.
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează