Ambasadorul Federaţiei Ruse, în vizită de prezentare la Patriarhia Română
Sursă foto: powerpolitics.ro
În ziua de miercuri, 23 noiembrie 2016, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Valery Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România.
Domnul Ambasador a mulţumit pentru primire şi a făcut o scurtă prezentare a situaţiei bisericeşti din Rusia, subliniind, totodată, bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a apreciat autoritatea morală a Bisericii în promovarea valorilor religioase şi în apărarea familiei tradiţionale. În continuare, Excelenţa Sa a menţionat necesitatea manifestării solidarității cu acele comunităţi creştine din diferite zone ale lumii care sunt în pericol şi, în special, cu creştinii din Siria.
Citește și: 2 Decembrie, declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe noul ambasador al Federaţiei Ruse la Bucureşti, care se află la începutul misiunii sale în România. Patriarhul României a menţionat relaţiile frăţeşti dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă, mai ales în lumea de astăzi, aflată într-un profund proces de secularizare, care afectează în primul rând generațiile tinere. Preafericirea Sa a apreciat, de asemenea, importanţa dezvoltării relaţiilor culturale şi spirituale dintre România şi Federaţia Rusă, cu scopul promovării mai intense a valorilor creştine în lumea contemporană.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează