Ambasadorul SUA a cerut SPRIJIN: Jandarmii l-au salvat dintr-o situație neplăcută

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  18-05-2017

Actualizat:  18-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a avut o pană de cauciuc la mașina cu care a urcat, la începutul lunii mai, la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, jandarmii hunedoreni aflați în zonă, într-o misiune de asigurare a ordinii publice, fiind cei care au ajutat echipa diplomatului să repare defectul.

Informația a fost făcută publică miercuri de către IJJ Hunedoara, purtătorul de cuvânt al instituției, maiorul Nicolae Răducu, menționând că incidentul a avut loc într-o zonă fără semnal de telefonie mobilă, pe drumul care face legătura între localitatea Costești și cetatea Sarmizegetusa Regia.

Citește și: Candidează la președinția țării și au apărut poze cu ea goală / FOTO HOT

Echipa care îl însoțea pe ambasadorul SUA nu a reușit să remedieze singură defectul, iar jandarmii care se aflau în zonă s-au oferit, din proprie inițiativă, să ajute la schimbarea roții care era pe pană.

"Americanii au o vorbă: 'Your problems are my problems!' — 'Problemele tale sunt problemele mele'. Câți dintre noi nu au auzit această replică celebră în filmele lor? Jandarmii hunedoreni au pus în aplicare celebrul dicton, atunci când și-au oferit ajutorul pentru a repara pana suferită de mașina Excelenței Sale, Hans Klemm, Ambasadorul SUA la București, pe timpul vizitei desfășurate la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Colegii noștri s-au bucurat de aprecierea Ambasadorului SUA, care a ținut să le mulțumească personal", se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis AGERPRES.

Citește și: Noul PARIU al modei: Pantofii din aur / VIDEO

Ambasadorul SUA în România s-a aflat, la începutul lunii mai, într-o vizită privată în județul Hunedoara, prilej cu care a vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara și cetatea Sarmizegetusa Regia.

Hans Klemm a fost impresionat de cele văzute la cetatea dacică din Munții Orăștiei, pe pagina oficială de facebook a Ambasadei SUA fiind postat ulterior un filmuleț în care monumentul istoric este descris ca "un sit istoric extraordinar".

Citește și: Hackerii au dat LOVITURA: Au furat următorul film din seria Pirații din Caraibe / VIDEO

"Dacă nu ați fost încă aici, vă încurajez să veniți. E misterios, fiindcă știm atât de puține despre ce se afla aici, iar creativitatea dacilor, primii care au guvernat tot teritoriul României, este foarte, foarte evidentă aici. Vă rog să faceți un efort să o vedeți!", spune, despre Sarmizegetusa Regia, ambasadorul Hans Klemm.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google