AMOFM: Peste 2.700 de locuri de muncă sunt disponibile în București

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  13-04-2022

Actualizat:  14-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  News.ro

Un număr de 2.719 locuri de muncă sunt vacante în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Munca (AMOFM) Bucureşti, în perioada 13 - 20 aprilie 2022, potrivit datelor furnizate de către agenţii economici, aflate în evidenţa AMOFM.

Dintre acestea, 310 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 354 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii medii, 1.539 pentru muncitorii calificaţi, iar 516 locuri de muncă sunt pentru muncitorii necalificaţi.

Baza de date a locurilor de muncă vacante este în dinamică, astfel că AMOFM Bucureşti publică zilnic, pe site-ul instituţiei, locurile de muncă vacante declarate de către angajatori, potrivit Agerpres.ro.

Conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior, AMOFM Bucureşti furnizează serviciul de mediere a muncii prin care se realizează punerea în legatură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu. Serviciul de mediere a muncii se acordă gratuit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google