Ana Bogdan, cea mai bine clasată româncă de la Transylvania Open, eliminată în primul tur

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  10-10-2022

Actualizat:  10-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Getty Images

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, cea mai bine clasată sportivă din România prezentă pe tabloul principal de la turneul de tenis Transylvania Open de la Cluj, a suferit luni o înfrângere în primul tur, în fața sportivei germane Jule Niemeier (74 WTA), fiind asfel eliminată din competiție, anunță Mediafax.

Ana Bogdan, numărul 48 mondial, a cedat în două seturi, scor 7-6 (5), 6-2, într-o oră și 48 de minute.

Românca făcut un prim set bun, pe care l-a cedat în tiebreak, după ce la 6-5 a lovit mingea cu rama rachetei.

În setul secund, Niemeier a ridicat mult nivelul de joc și de la 1-1 a reușit să câștige 4 game-uri la rând, cu două break-uri ce s-au dovedit decisive până la final.

Pentru prezența pe tabloul principal, Bogdan va fi recompensată cu 2.725 euro și 1 punct WTA.

Pe tabloul principal urmează să mai joace trei sportive din România, Irina Bara, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, toate evoluând marți în primul tur.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google