ANAF intră tare peste evazioniști: O firmă care a fraudat TVA de peste un milion de lei s-a dat de gol
Sursă foto: Stiripesurse.ro
Colectarea TVA rămâne una din marile probleme ale României. Inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au descoperit TVA nedeclarată de peste 1,1 milioane lei la o societate din Suceava, a anunţat joi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
"În contextul proiectelor iniţiate pentru digitalizarea MF-ANAF şi având în vedere demersurile de prelucrare a datelor şi informaţiilor transmise de contribuabili prin intermediul sistemului RO e-Factura, inspectorii DGAF au identificat un operator economic de pe raza judeţului Iaşi, având obiect de activitate în domeniul comerţului cu materiale de construcţii şi construcţii civile, care în perioada 2024-2025 a declarat operaţiuni fictive", se scrie într-un comunicat al ANAF.
Astfel, societatea verificată a facturat livrări către un număr de opt parteneri economici, iar pentru reducerea impozitelor şi taxelor datorate la bugetul de stat a declarat facturi storno de aceeaşi valoare, facturi care nu au la bază operaţiuni reale şi nici nu au fost confirmate de partenerii comerciali.
Inspectorii ANAF au stabilit în sarcina contribuabilului obligaţii fiscale suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de peste 1,1 milioane lei, reprezentând taxa pe valoare adaugată.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează