Angela Merkel anunță CURĂȚENIE în Germania: Trece la EXPULZAREA de migranți

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  06-12-2016

Actualizat:  06-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Cancelarul german Angela Merkel a promis marţi, la deschiderea Congresului Uniunii Creştin-Democrate (CDU) - în cursul căruia i se va oficializa candidatura pentru al patrulea mandat de cancelar - că va expulza mai mulţi migranţi care nu au primit azil şi că nu va creşte deloc impozitele în următorii patru ani, unele taxe urmând chiar să fie reduse, relatează agenţiile internaţionale de presă.

'Excludem total orice creştere de impozite şi o spunem clar', se arată în documentul pe care conducerea CDU l-a definitivat luni seară. 'Dacă cineva, inclusiv un bolnav, reuşeşte să treacă prin dificila călătorie prin Mediterană şi Balcani, dar nu are perspective de a fi primit aici legal ca refugiat, trebuie să fie posibilă repatrierea sa cu avionul câteva ore mai târziu', a declarat apoi vicepreşedintele partidului, Thomas Strobl, informează agerpres.ro.

Citește și: Simona Halep uimește din nou: A anunțat că RENUNȚĂ

'Nu toţi refugiaţii pot rămâne' în Germania, iar afluxul masiv de anul trecut, când circa un milion de migranţi au intrat în Germania, nu se se va mai repeta, a confirmat marţi Angela Merkel în discursul de deschidere a Congresului. Ea s-a pronunţat în acelaşi context pentru interzicerea burka, vălul islamic integral, 'acolo unde este posibil din punct de vedere legal', apel după care au urmat aplauze frenetice ale delegaţilor participanţi la Congresul ce se desfăşoară marţi şi miercuri la Essen.

Şefa guvernului de la Berlin a cerut susţinerea CDU şi unitate internă în partid pentru a obţine un nou mandat de cancelar la scrutinul din septembrie 2017, scrutin despre care a avertizat că va fi diferit de toate cele desfăşurate în perioada post-reunificare, mai ales din cauza creşterii popularităţii partidului naţionalist Alternativa pentru Germania (AfD) ca efect al politicii uşilor deschise faţă de migranţi.

Citește și: Jennifer Aniston a făcut SEX cu un pilot, copilot și un steward într-un avion / VIDEO

Această politică este contestată şi de Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a CDU, astfel că declaraţiile Angelei Merkel vin şi în întâmpinarea rezervelor acestui partid, deşi ea refuză în continuare solicitarea CDU de a plafona la cel mult 200.000 pe an numărul cererilor de azil aprobate.

La capitolul economic, Angela Merkel a insistat în discursul ei că nu va creşte impozitele în următorii patru ani şi a pledat de asemenea în favoarea unor măsuri care să determine companiile multinaţionale să nu se mai sustragă plăţii taxelor prin diferite montaje financiare la care acestea apelează.

Citește și: Ea e cea mai FRUMOASĂ româncă: Are 25 de ani și e din Timișoara / FOTO HOT

După ce şi-a terminat discursul, Angela Merkel a fost aplaudată timp de 11 minute. Cei 1.000 de delegaţi urmează să valideze prin vot candidatura ei pentru un nou mandat de cancelar, singura necunoscută fiind procentul voturilor favorabile, care la Congresul din anul 2014 a fost de 96,7%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google