Anunţ îngrijorător al ONU: Ce se întâmplă în Siria

Autor:  Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat:  13-05-2016

Actualizat:  13-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat joi şocat de atacurile întreprinse împotriva civililor şi a instalaţiilor medicale în Siria şi a avertizat că acestea ar putea constitui crime de război, relatează AFP.

 

Susţinut de către Rusia, aliată a regimului sirian, Consiliul de Securitate a publicat un comunicat înainte de o reuniune crucială, ce va avea loc marţi la Viena, a celor 17 ţări din Grupul Internaţional de Sprijin pentru Siria (GISS), coprezidat de Rusia şi SUA, conform Agerpres.

 

Cei 15 membri ai Consiliului ''sunt şocaţi de recentele atacuri din Siria întreprinse asupra civililor şi bunurilor civile, inclusiv a instalaţiilor medicale, precum şi de toate atacurile întreprinse fără discriminare, şi au subliniat că aceste acţiuni ar putea constitui crime de război'', potrivit comunicatului.

 

Consiliul a insistat îndeosebi asupra ''obligaţiei de a se face distincţia între populaţia civilă şi combatanţi, precum şi asupra interdicţiei de a întreprinde atacuri la întâmplare şi atacuri împotriva civililor şi a bunurilor civile''.

 

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), aproape 330 de civili au fost ucişi în bombardamentele din Alep în perioada 22 aprilie - 5 mai.

 

Pe 28 aprilie, bombardarea unui spital susţinut de către organizaţia Medici fără Frontiere (MSF) s-a soldat cu circa treizeci de morţi. Atacul întreprins asupra unei tabere de persoane strămutate la frontiera turcă s-a soldat săptămâna trecută cu 28 de morţi, inclusiv femei şi copii.

 

Potrivit Reuters, organizaţia neguvernamentală Amnesty International a afirmat la rândul său vineri că s-ar putea ca grupări insurgente siriene să fi comis crime de război în bombardamentele lor puternice împotriva unei zone sub control kurd din oraşul Alep, situat în nordul Siriei.

 

Amnesty a precizat că a strâns dovezi privind uciderea a zeci de civili în atacuri comise fără discriminare asupra cartierului Sheikh Maqsoud, din fostul centru comercial al Siriei, care este divizat în mare parte între guvern şi rebeli.

 

Războiul din Siria, în care s-au înregistrat peste 270.000 de morţi, a determinat refugierea mai multor milioane de persoane de la începutul său în martie 2011, provocând un dezastru umanitar care a ajuns la porţile Europei.

 

GISS a fost înfiinţat în toamna lui 2015 la Viena şi este format din 17 ţări şi trei organizaţii multilaterale, susţinute de către opoziţia siriană şi regimul de la Damasc. Grupul este coprezidat de Rusia şi SUA şi din el fac parte, de asemenea, Iranul, Arabia Saudită şi puterile europene.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover