Grefieră cu COVID 19, în COMĂ la spital: Cătălin Predoiu și Nelu Tătaru, SOMAȚI să intervină

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  30-11-2020

Actualizat:  30-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  AHC Solution

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial solicită sprijinul ministrului Justiţiei şi al ministrului Sănătăţii în cazul unei grefiere de la Parchetul Tribunalului Satu Mare diagnosticată cu COVID-19 şi aflată în comă indusă la ATI. Şi soţul femeii face un apel similar, inclusiv pentru donare de plasmă, conform News.ro.

Citește și: Probleme pentru Ana Maria Prodan, după ce s-a infectat cu coronavirus: Sexy impresara a chemat salvarea

”Solicităm public intervenţia Ministrului Justiţiei şi a Ministrului Sănătăţii pentru a facilita transferul (sub forma de împrumut) a unui aparat ECMO (n.r. - necesar atunci organismul pacientului nu mai poate susţine singur oxigenarea sângelui) la Spitalul Judetean Satu Mare”, anunţă pe pagina de Facebook Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Ramona Roventa, grefier informatician la Parchetul Tribunalului Satu Mare, este intubată de 10 zile, în comă indusă, la ATI, la Spitalul Judeţean Satu Mare.

Şi soţul grefierei a făcut un apel pe Facebook ca soţia să beneficieze de un aparat ECMO sau să fie transferată la un spital care are un astfel de dispozitiv.

”Dragi prieteni, soţia mea Roventa Ramona este intubată în comă indusă de 10 zile la AŢI Satu Mare Spitalul Judeţean.Pentru supravieţuire este nevoie de un aparat ECMO adică de plămân artificial, aparat pe care Spitalul Judeţean Satu Mare nu-l deţine. M-ar ajută o distribuire poate cineva ne poate ajută să o transferăm la un spital din ţară care deţine un asemnea aparat sau poate cunoaşteţi pe cineva care ar împrumuta spitalului un astfel de aparat. De asemenea mai are nevoie de 400 gr. de plasmă grupa de sânge B 3 RH Negativ.Va mulţumesc pentru sprijin orice share e binevenit”, a scris bărbatul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover