Ariel s-a retras de pe lista USR: Sunt linșat mediatic. Voi continua / VIDEO
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ariel Chiș, numărul 2 pe lista candidaților USR la Consiliul General al Capitalei, a anunțat vineri că s-a retras de pe lista formațiunii după ce filmulețul său de campanie a generat printre internauți comentarii care nu pot fi reproduse.
- „După mai multe zile foarte grele pentru mine, am decis să mă retrag de pe lista USR la Consiliul General al Municipiului București. Ultimul lucru pe care mi l-am dorit vreodată a fost să aduc un prejudiciu de imagine USR-ului, partidului căruia i-am dedicat ultimii ani de viață, zi de zi, noapte de noapte.
- O să rămân alături de USR pentru că acest partid reprezintă pentru mine o speranță, o speranță că vom putea ajunge să avem o clasă politică integră și bine intenționată, care să lupte pentru toată lumea, nu doar pentru unii. Știu că acest partid poate realiza asta, am văzut ce principii ne ghidează și cum suntem diferiți de orice altceva a existat până acum. Am niște colegi extraordinari pe care întotdeauna îi voi recomanda și îi voi susține.
- În încheiere, vreau să le mulțumesc public din suflet tuturor celor 372 de colegi care m-au votat pentru un loc pe lista USR la Consiliul General unde am obținut locul 2. Vreau să mulțumesc și zecilor de prieteni care mi-au scris că le pare rău că sunt linșat mediatic și m-au încurajat să rămân puternic și să nu pun la suflet. De asemenea, nu uitați, România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. Acesta este sloganul USR din 2016 pentru care am intrat în viața politică. Voi continua”, a transmis acesta.
"Eu sunt Ariel, coadă de purcel,
Ariel, Ariel,
Sunt Mica Sirenă, cam oligofrenă,
Ariel, Ariel,
Sunt cel mai userist dintre USR-iști,
Ariel, Ariel,
Eu sunt Ariel, coadă de purcel,
Ariel, Ariel,
Chiș, piș, lapte griș,
Drăguț ca un caniș,
Ariel, Ariel", sunt versurile rostite în video-ul celebru.
Explorează subiectul
Articole Similare
02 feb
Politică
test 3 32 aug noaptea
30-08-2025
Știrile Zilei
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
30-08-2025
Știrile Zilei
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
30-08-2025
Știrile Zilei
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
30-08-2025
Știrile Zilei
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
30-08-2025
Știrile Zilei
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
30-08-2025
Știrile Zilei
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
30-08-2025
Știrile Zilei
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
30-08-2025
Știrile Zilei
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
30-08-2025
Știrile Zilei
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
30-08-2025
Politică
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
30-08-2025
Știrile Zilei
Comentează