Asociaţia pentru Energie Curată lansează de ziua Europei campania ''Plantăm pentru un viitor curat!''
Sursă foto: stiripesurse.ro
Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECSC) lansează duminică, de ziua Europei, campania "Plantăm pentru un viitor curat!" care îşi propune, în anii următori, plantarea a minim 100.000 de arbori în România şi Republica Moldova, potrivit unei postări pe Facebook.
Răzvan Nicolescu, Preşedinte al AECSC şi Ambasador Onorific al Pactului Climatic European: "Cu ocazia Zilei Europei, asociaţia noastră lansează acest program ca o contribuţie la eforturile UE de salvare şi conservare a Planetei. Folosim acest prilej pentru a cere Uniunii Europene impunerea de tinte naţionale anuale de reîmpăduriri pe cap de locuitor. Eforturile UE nu trebuie concentrate exclusiv pe reducerea activităţilor economice ce produc gaze cu efect de seră, ci şi pe protejarea pădurilor şi încurajarea reîmpăduririlor".
Ca omagiu adus adus zilei Europei, Asociaţia va planta primii 70 de copaci din campanie, în două zone din Judeţul Ilfov, pe data de 9 mai.
Plantarea celor 70 de copaci simbolizează numărul anilor împliniţi de la semnarea tratatului care se află la originea Uniunii Europene de duminică, conform agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează