Avocaţii din Italia, îngrijoraţi de excluderea presei din sălile de judecată, în pofida relaxării măsurilor restrictive
Sursă foto: stiripesurse.ro
Avocaţii italieni trag un semnal de alarmă pe tema excluderii constante a mass-media de la audierile penale, în pofida faptului că la ora actuală măsura de izolare a fost ridicată aproape pe întreg teritoriul Italiei, una din ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, potrivit AFP, potrivit Agerpres.
'Restricţiile au fost relaxate pentru avioane, trenuri şi chiar cluburi de noapte, dar nu şi pentru justiţie', a denunţat miercuri avocatul Renato Borzone.
Şi asta se întâmplă, 'cu toate că accesul la presă este un este unul dintre acele drepturi constituţionale care nu pot fi abandonate, nici măcar în stare de urgenţă', a adăugat Borzone, care face parte din echipa de apărare a unuia dintre cei doi studenţi americani judecaţi la Roma pentru uciderea unui poliţist în iulie 2019.
'Este crucial să se acorde acces la presă în cazuri ca acesta, când apărarea a acuzat poliţia că a minţit, pentru a garanta că cei care administrează justiţia pot fi traşi la răspundere', a explicat el.
Citește și: Veste mare! Anumiți români vor avea parte de beneficii uriașe
În timp ce procesele au fost oprite temporar în Italia din cauza pandemiei, procesele penale ale persoanelor acuzate aflate în arest s-au putut relua la jumătatea lunii aprilie, dar numai cu uşile închise.
O ordonanţă de urgenţă a guvernului prevede că audierile pot avea loc fără prezenţa publicului sau mass-media şi că, de fapt, revine judecătorilor implicaţi în caz să decidă cine poate fi prezent la audieri.
Aceasta înseamnă că numeroase dosare sunt interzise tuturor, judecătorii argumentând că riscul de contagiune este încă prea ridicat pentru a permite jurnaliştilor să asiste.
Arturo Salerni - avocat specializat în drepturile omului care a devenit cunoscut după ce a atacat decretul fostului ministru de interne de extrema dreaptă Matteo Salvini cu privire la închiderea porturilor italiene pentru navele care salvează migranţi - consideră că interdicţia de intrare în tribunale pentru presă creează un precedent periculos.
'Este clar că aceasta se poate face în caz de extremă urgenţă, dar mi se pare evident că suntem dincolo de asta', apreciază avocatul, care consideră că situaţia nu va reveni la normal înainte de septembrie, în pofida reluării tuturor proceselor în iulie.
În baza legii Naţiunilor Unite cu privire la drepturile omului, statele se pot deroga de la obligaţiile lor în caz de urgenţă publică, dar nu şi atunci când este vorba de drepturi esenţiale, cum ar fi dreptul la libertatea de gândire. Potrivit Constituţiei italiene, dreptul la libertatea de gândire semnifică faptul că 'presa nu poate fi supusă niciunei autorizaţii sau cenzurii'.
Explorează subiectul
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează