Băsescu: Nu toţi vecinii noştri vor ca România să aibă succes în UE
Sursă foto: stiripesurse.ro
El a spus că în 2012 România era pe punctul de a ieşi de sub semnul întrebării şi al suspiciunii, dar acest lucru nu se poate realiza dacă nu sunt respectate angajamentele stipulate în Tratatul de aderare la UE.
'Vreau să ştiţi că a ţine la respectarea partenerilor noştri nu este o slugărnicie, pentru un motiv simplu. Ei ne fac observaţii în momentul în care noi nu ne ţinem cuvântul, iar cuvântul nostru se află în Tratatul de aderare. Am văzut această abordare necinstită 'noi nu o să stăm în genunchi'. Fraţilor, nimeni nu ne cere nimic mai mult decât lucrurile pe care ne-am angajat să le facem. Sigur că este mult mai uşor să priveşti spre Uniunea Euro-Asiatică. Dar încă nu am văzut români cu ochii oblici', a afirmat Băsescu.
El a declarat că România riscă să rămână într-o zonă gri, între Europa şi Asia, ceea ce va aduce poporului mari prejudicii.
'Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar, v-o spun şi cu rugămintea să mă credeţi, că nu toată lumea şi toţi vecinii noştri, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, vor ca România să aibă succes în UE, depinde însă enorm de reacţia populaţiei', a susţinut Băsescu.
Preşedintele a nominalizat o parte dintre ţările din regiune care arată că în zona noastră pacea este fragilă.
'Şi uitaţi-vă la Ucraina, care este în situaţia de a avea o mare dezbatere pentru a decide între UE şi Uniunea Euro-Asiatică, Republica Moldova, fraţii noştri, românii din stânga Prutului, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului, mă refer la Transnistria. Şi mai uitaţi-vă că aici în sud e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări', a afirmat Băsescu.
Traian Băsescu s-a referit la faptul că în jurul ţării noastre nu este pace, 'nu este linişte', iar contaminarea României este uşoară atunci când nu sunt respectate instituţiile statului.
Preşedintele Traian Băsescu a participat duminică la o dezbatere, la Cluj, organizată de Fundaţia Mişcarea Populară pe tema statului de drept.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează