Benjamin Netanyahu, gata de muncă în folosul comunitățiii - Fostul premier israelian, negocieri pentru recunoașterea vinovăției în cele trei dosare penale

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  16-01-2022

Actualizat:  16-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  AFP/Getty Images

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu negociază un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru a pune capăt procesului său pentru corupţie, a declarat duminică o sursă familiarizată cu subiectul, dar discuţiile s-au blocat din cauza unei condiţii care ar impune înlăturarea sa din politică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Netanyahu, care a pierdut puterea în iunie după 12 ani consecutivi în fruntea guvernului şi care este acum lider al opoziţiei, a pledat nevinovat la acuzaţiile de dare de mită, abuz de încredere şi fraudă în cele trei dosare în care a fost inculpat în 2019. Toate aceste dosare sunt judecate împreună.

Sursa a declarat că Netanyahu, în vârstă de 72 de ani, a discutat un acord cu procurorul general Avichai Mandelblit în conformitate cu care ar pleda vinovat la acuzaţii reduse iar condamnarea rezultată ar fi comutată în serviciu în folosul comunităţii.

Discuţiile au întâmpinat însă un obstacol din cauza solicitării lui Netanyahu de a fi scutit de o condamnare care să implice o clauză de "corupţie morală", care în conformitate cu legea israeliană l-ar forţa să iasă din politică ani de zile, a declarat sursa, care a discutat cu Reuters sub protecţia anonimatului.

Biroul procurorului general a refuzat să comenteze informaţia. Un avocat al lui Netanyahu, care în trecut a negat comiterea vreunei ilegalităţi şi i-a acuzat pe procurori de o vânătoare de vrăjitoare, nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta această informaţie.

Netanyahu a jurat să-l înlăture de la putere pe succesorul său, Naftali Bennett, un naţionalist susţinut de o coaliţie de partide foarte diverse.

Likud nu a reuşit anul trecut să formeze un nou guvern în parte din cauză că partidele cu aceeaşi orientare au refuzat să i se alăture lui Netanyahu, invocând procesul acestuia pentru corupţie.

Lăsând în urmă problemele sale legale, Netanyahu ar putea, în teorie, să alcătuiască o nouă coaliţie de dreapta. Dacă el însă ar avea interdicţie în politică, membrii de dreapta ai coaliţiei lui Bennett ar putea opta pentru formarea unui nou guvern împreună cu partidul Likud, sub o nouă conducere.

Ideea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei a fost promovată de fostul preşedinte al Curţii Supreme, Aharon Barak.

El a spus la postul de radio Kan că acesta ar uşura presiunea asupra sistemului judiciar, care a petrecut ani de zile apărându-se împotriva acuzaţiilor din partea susţinătorilor lui Netanyahu că acesta nu are parte de un proces corect.

Un purtător de cuvânt al partidului Likud a declarat că nu ştie nimic despre astfel de negocieri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google