Blatter 'nu se teme de un proces', dar nu este 'pregătit' din punct de vedere fizic

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  22-08-2021

Actualizat:  22-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, a explicat pentru ziarul Le Matin că "nu se teme de un proces" în afacerea plăţii suspecte care îl vizează şi pe Michel Platini, dar "nu este încă pregătit" din punct de vedere fizic să asiste la acesta, din cauza stării sale de sănătate, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Nu mă tem de un proces. Fiindcă juriştii, nu doar al meu, ci şi cel al lui Michel Platini şi alţi jurişti din Zurich, ca aceia cu care m-am întâlnit din nou joi la Zurich, găsesc şi ei povestea asta incredibilă", a declarat Blatter pentru ediţia de duminică a cotidianului elveţian.

"Fizic, nu mă simt încă pregătit. Acum nu aş putea avea un proces", a adăugat Blatter, care a fost audiat la Zurich în prima jumătate a lui august.

Citește și: Dosarul de CORUPȚIE în care Viorel Hrebenciuc a primit deja trei ani cu EXECUTARE, la A PATRA AMÂNARE

Acest dosar, care a dus la suspendarea lui Blatter şi a lui Platini din orice activitate legată de fotbal, vizează plata de către FIFA a sumei de 2 milioane de franci elveţieni către preşedintele de atunci al UEFA la începutul lui 2011 fără justificare scrisă, la ordinul lui Blatter.

Epilogul acestui dosar ce a distrus cariera celor mai puternici oameni din fotbalul mondial a fost amânat câteva luni din cauza stării de sănătate a elveţianului, care a fost internat în lunile decembrie şi ianuarie şi a fost supus unei complicate operaţii pe cord.

Blatter este urmărit pentru "suspiciuni de escrocherie, abuz de încredere şi gestionare neloială", în timp ce procedura penală împotriva lui Platini se desfăşoară pentru "suspiciuni de escrocherie, participare la abuz de încredere, participarea la o gestionare neloială şi falsificarea valorilor mobiliare".

Platini a fost audiat ultima oară la mijlocul lui martie. El aşteaptă acum decizia parchetului, care ar putea să pronunţe neînceperea urmăririi penale sau să deschidă calea către un proces la Tribunalul penal federal din Bellinzona.

Blatter şi Platini susţin că este vorba de un rest de plată pentru activitatea de consilier efectuată de francez între 1999 şi 2002.

FIFA, condusă din 2016 de Gianni Infantino, deplânge la rândul său absenţa unui contract scris care să menţioneze la momentul respectiv o astfel de remuneraţie, şi îi cere lui Platini să restituie suma.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover