Bogdan Argeș Vintilă: Suntem într-un marş către locul 1
Tehnicianul echipei FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi sunt motivaţi şi pregătiţi pentru confruntarea pentru FC Viitorul, în “marşul” către locul 1 potrivit news.ro
"Suntem în faţa unui joc important, cu o echipă foarte bună, foarte bine organizată şi cu un antrenor foarte bun, ne va aştepta un joc dificil, dar am încredere că jucătorii mei sunt conectaţi şi pregătiţi pentru a da o ripostă fermă echipei Viitorul. E meritul jucătorilor că reuşesc să se capaciteze şi până la urmă e meritul lor (n.r. – pentru victoriile în deplasare), că ei joacă. O să fie o partidă foarte interesantă din punct de vedere tactic şi aşa ca joc eu consider că jucătorii mei sunt mult mai motivaţi şi mult mai bine pregătiţi pentru această dispută, pentru că suntem într-un marş către locul 1 prin care trebuie să trecem şi mâine prin acest joc pe care-l vom câştiga cu trei puncte, pe care-mi doresc să-l câştigăm cu trei puncte şi să avem acelaşi parcurs bun ca până acum”, a spus Vintilă.
El a precizat că obiectivul său şi al clubului este clasarea pe primul loc. “E specială întâlnirea cu Gheorghe Hagi, mă bucur să-l revăd şi atâta tot. În rest, suntem adversari şi ne respectăm", a mai afirmat tehnicianul.
Meciul FC Viitorul – FCSB, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează