Britanicilor li se recomandă să-şi stabilească priorităţile pentru a diminua cât mai mult interacţiunile sociale
Sursă foto: stiripesurse.ro
Medicul-şef al Angliei, profesorul Chris Whitty, le-a cerut joi britanicilor să-şi stabilească ''priorităţile'' pentru a diminua cât mai mult interacţiunile sociale, astfel încât să încetinească răspândirea variantei coronavirusului foarte contagioase Omicron, care ar putea să provoace ''destul de rapid un vârf'' al cazurilor de COVID-19, consemnează agenţiile AFP şi DPA.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord se confruntă de câteva zile cu un ''tsunami'' de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron, a atenţionat premierul Boris Johnson, în timp ce în capitala Londra circa 60% din noile cazurile de COVID-19 sunt infectări cu această variantă.
Pentru ''a-şi diminua riscul de a contracta virusul sau de a-l transmite'', Chris Whitty a apreciat drept ''rezonabil ca oamenii să-şi diminueze contactele cu alte persoane la locul de muncă, precum şi interacţiunile sociale care li se par mai puţin importante''.
''Nu vreau să le spun oamenilor că trebuie să facă un lucru sau altul. Este vorba de a le spune: 'este o perioadă în care trebuie stabilite priorităţile' '', a explicat responsabilul sanitar britanic în faţa unei comisii parlamentare. ''Dacă lucrul cel mai important pentru ei în următoarele zece zile este să meargă să vadă un meci de fotbal, atunci aceasta este prioritatea lor. Daţi prioritate lucrurilor care contează cu adevărat pentru voi!'', a subliniat el.
Regatul Unit a înregistrat miercuri un număr record de 78.610 de cazuri de COVID-19. În faţa acestei explozii a infectărilor alimentate de varianta Omicron guvernul britanic a lansat o vastă campanie de vaccinare cu doza a treia (booster), apelând la sprijinul armatei şi la mii de voluntari, obiectivul fiind ca până la sfârşitul lunii decembrie toţi adulţii să primească doza booster, potrivit Agerpres.ro.
La un moment dat, oamenii vor fi imunizaţi fie de doza booster, fie de infectarea cu varianta Omicron, estimează Chris Whitty.
Pentru a preveni saturarea sistemului sanitar au fost impuse şi restricţii antiepidemice, precum purtarea măştii în spaţiile închise, telemunca sau accesul la evenimente numai cu certificatul verde. Responsabilul sanitar menţionat crede că aceste restricţii vor ajuta la încetinirea transmiterii, dar chiar şi aşa aceasta va fi foarte rapidă, varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 fiind mai contagioasă decât varianta Delta.
''Probabil că ea va atinge un vârf destul de rapid şi previziunea mea este că ar putea coborî mai repede decât vârfurile anterioare, dar nu aş spune acest lucru cu siguranţă'', a mai afirmat Chris Whitty, adăugând însă că ''în următoarele câteva săptămâni rata de creştere va fi destul de impresionantă''.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează