Bulgaria nu e România: Sofia protestează faţă de unele declaraţii AROGANTE ale lui Emmanuel Macron
Bulgaria a protestat faţă de unele declaraţii "arogante" ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a convocat-o lunea viitoare pe ambasadoarea franceză la Sofia, Florence Robine, pentru a-i transmite nemulţumirea, informează sâmbătă EFE.
Într-un interviu publicat săptămâna aceasta de revista conservatoare "Valeurs Actuelles", Macron a explicat că îi preferă "pe oamenii care vin legal (în Franţa) din Guineea sau Cote D'Ivoire bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni", informează agerpres.ro.
Citește și: Klaus Iohannis atacă dur PSD: Îi bagă în disperare pe pensionari, venind cu o minciună gogonată
Vicepremierul Ekaterina Zaharieva, care deţine şi funcţia de ministru de externe, a cerut trimiterea unei note de protest Parisului şi a convocat-o pe ambasadoarea Franţei la sediul MAE bulgar, a explicat pentru EFE un purtător de cuvânt al diplomaţiei bulgare.
Alt vicepremier bulgar, Krasimir Karakaceanov, care deţine şi portofoliul apărării şi este lider al partidului naţionalist VMRO, a criticat pe reţelele social media declaraţiile "arogante" ale lui Macron şi l-a numit reprezentantul "elitei politice europene".
Citește și: Traian Băsescu îl critică pe Ludovic Orban: A făcut o greșeală fundamentală
EFE aminteşte că Bulgaria este stat membru al Uniunii Europene din 2007.
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează