VIDEO Lumea începe să dea semne de revenire: California anunță că se redeschide pe 15 iunie

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  06-04-2021

Actualizat:  07-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  twitter.com

California, cel mai populat stat american, are în vedere o redeschidere totală la 15 iunie, cu condiţia să nu existe un nou vârf al pandemiei sau lipsă de vaccinuri, a anunţat marţi guvernatorul său, Gavin Newsom, relatează AFP.

"Ne putem proiecta de acum în viaţa post-pandemie", a declarat Gavin Newsom, într-o conferinţă de presă.

Cu condiţia să nu existe un nou vârf al pandemiei sau lipsa de vaccinuri, toate activităţile comerciale se vor putea redeschide la jumătatea lunii iunie, californienii fiind încurajaţi să urmeze ''măsuri de reducere a riscurilor în sensul corect''.

Evenimentele mari desfăşurate interior vor fi, de asemenea, permise cu dovezi de teste negative sau de vaccinare, scrie agerpres.ro.

''Lumina de la capătul tunelului nu a fost niciodată atât de strălucitoare'', a spus guvernatorul Californiei, prima economie a SUA.Î ncepând din 19 aprilie, Statele Unite vor propune vaccinarea anti-COVID19 pentru toţi adulţii americani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
28 oct Știrile Zilei

Articol nesponsorizat

Article Thumbnail
27 oct Știrile Zilei

Articol sponsorizat

Article Thumbnail
26 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover