Cancelarul Germaniei Angela Merkel s-a întâlnit cu Markus Söder, posibilul său succesor
Sursă foto: Agerpres
Cancelarul Germaniei s-a întâlnit cu Markus Söder, un bavarez a cărui bună gestionare a pandemiei i-a dat rolul de favorit. Este pentru prima dată când un premier federal în exerciţiu participă la un Consiliu al miniştrilor bavarezi, anunță MEDIAFAX.
Cei doi, unele dintre cele mai populare personalităţi din Germania nu s-au sfiit să alimenteze speculaţiile cu privire la succesiunea lui Merkel în 2021.
Citește și: Reacția procurorului general privind decizia din dosarul 10 August: ‘Rolul nostru este să administrăm probele conform legii’ .
Cu toate acestea, Merkel nu şi-a exprimat în totalitate susţinerea faţă de Soder.
„M-am angajat să fiu desebit de retrasă în problema succesorului meu”, a transmis cancelarul, a cărui popularitate se află la apogeu după 15 ani la conducerea Guvernului federal. Dar l-a laudat în conferinţa de presă, fapt ce a alimentat speculaţiile.
Vizita lui Merkel este „o marcă a reconcilierii după câţiva ani dificili" între formaţiunea conservatoare CDU şi partidul-frate bavarez, CSU, a explicat Söder.
Citește și: Olguța Vasilescu, palmă pentru ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Nu a făcut ceea ce are în prerogative
„Ştiţi că nu voi mai candida pentru postul de cancelar la următoarele alegeri. Pot doar să spun: Bavaria are un preşedinte bun şi m-a invitat astăzi aici. Nu veţi auzi mai multe de la mine în acest sens”, a spus Angela Merkel.
Explorează subiectul
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează