Cartea zilei: 'Monarhia Habsburgică 1948-1918' Vol. IV. Problema confesională

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  29-06-2022

Actualizat:  29-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  europafm.ro

Al patrulea volum (din cele șase câte vor apărea în românește) al monumentale lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei.

Sinteza în patru volume a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei a început să fie tradusă și la noi în urmă cu câțiva ani de editura Polirom, în coeditare cu Academia Română și Centrul de Studii Transilvane. Sunt preconizate să apară în românește șase volume, conform Mediafax.

Primul volum avea ca subiect și subtitl dezvoltarea economică, administrația și sistemul juridic, forța armată. Volumul al doilea – popoarele Imperiului. Volumul al treilea – Problema națională.

Scriu editorii: „Al patrulea volum al monografiei istorice dedicate Habsburgilor urmărește evoluția numeroaselor confesiuni din imperiu, aflate în situația de a se afirma în societatea pluralistă a ultimei jumătăți de secol XIX și la începutul secolului XX. Statul garanta juridic libertatea de conștiință și libertatea religioasă, astfel că marile probleme ale unora dintre religiile recepte ori ale celei greco-ortodoxe țineau de separarea de stat și confruntarea cu celelalte forțe ale societății cu care se aflau în concurență. Reorganizarea vieții bisericești a facilitat accesul unor pături mai largi ale populației la educație și cultură și a marcat începutul democratizării administrației bisericești. Studiile incluse în volum depășesc perspectiva strict instituțională asupra vieții religioase în Monarhia Habsburgică, oferind analize complexe, de ordin juridic, economic, sociocultural și educațional.”

„Textele aduc o contribuție esențială la cunoașterea monarhiei dunărene și mai ales la evidențierea efectelor de durată ale stăpânirii austriece în provinciile românești sau la detalierea relațiilor dintre Regatul României și Imperiul Habsburgic sau (între 1867 și 1918) cel Austro-Ungar. Viziunile reputaților istorici ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai ușor cu cercetările și concluziile specialiștilor din România, îmbunătățind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, în spiritul adevărului omenește posibil, mereu perfectibil.” (Ioan-Aurel Pop)

Monarhia Habsburgică 1848-1918. Vol. IV. Problema confesională. Ediție în limba română coordonată și îngrijită de Rudolf Graf. Traducere de Mircea Gheorghe Abrudan, Ioana Florea şi Loránd Mádly. Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane. Editura Polirom. 507 pag.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google