Cașmirul indian va fi gazda unor evenimente în cadrul concursului Miss World 2023
Sursă foto: mediafax.ro
Teritoriul contestat al Caşmirului aflat sub administraţie indiană va găzdui o parte din evenimentele prevăzute cu ocazia concursului internaţional de frumuseţe Miss World 2023, ajuns la cea de-a 71-a ediţie şi care va avea loc în India, au anunţat organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.
Controlul asupra acestui teritoriu himalayan cu populaţie majoritar musulmană este împărţit între India şi Pakistan. Ambele state revendică întregul teritoriu Caşmir, însă administrează porţiuni diferite, conform agerpres.
Partea administrată de India a cunoscut în ultimele trei decenii mai multe tulburări, care au făcut zeci de mii de morţi, militari şi civili. Autorităţile de la New Delhi acuză Pakistanul că îi susţine pe separatiştii înarmaţi, o acuzaţie respinsă de Islamabad.
India a promis că turismul va deveni de acum o resursă importantă pentru această regiune, în care se află peisaje montane spectaculoase şi care a fost vizitată de peste 1 milion de cetăţeni indieni anul trecut.
Preşedinta organizaţiei Miss World, Julia Morley, a declarat că India va organiza cu ocazia acestui concurs anual o serie de evenimente repartizate într-un interval de o lună, din noiembrie până în decembrie, iar unele dintre ele se vor desfăşura în Caşmir.
"Este un loc binecuvântat pentru turism", a declarat Julia Morley în faţa jurnaliştilor cu ocazia unei vizite întreprinse luni la Srinagar, principalul oraş din regiune.
Poloneza Karolina Bielawska, deţinătoarea titlului Miss World 2022, s-a declarat uluită de frumuseţea peisajelor locale.
"Abia aştept să le primesc pe reprezentantele celor 140 de ţări aici, în India, şi să le arăt locuri precum Caşmir, New Delhi, Mumbai... Aveţi atât de multe locuri frumoase!", a declarat luni actuala deţinătoare a titlului.
Concurentele vor participa la "probe sportive şi iniţiative caritabile" pentru a permite preselecţionarea participantelor înainte de marea finală din decembrie, au declarat reprezentanţii organizaţiei Miss World.
Ei mai spun că acest concurs "celebrează frumuseţea, inteligenţa şi eforturile umanitare ale femeilor".
În trecut, concursul Miss World a fost acuzat că a promovat tratarea femeilor ca simple obiecte şi că a contribuit la apariţia unei industrii a frumuseţii care punea presiune pe femei pentru a respecta norme fizice extrem de stricte.
În mai, India a găzduit o reuniune G20 despre turismul din Srinagar, sub înaltă securitate, pentru a demonstra că "normalitatea şi pacea", potrivit termenilor oficiali utilizaţi atunci, ar fi revenit în acea zonă după reprimarea în masă a revoltelor izbucnite după ce New Delhi a revocat statutul de autonomie parţială pentru regiunea Jammu şi Caşmir în 2019.
Disidenţa a fost incriminată, libertăţile mass-media restrânse şi protestele publice limitate, făcându-i pe critici să vorbească despre restricţionarea drastică a libertăţilor civile.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează