Cauzele care au condus la declanşarea incendiului de la Termocentrala Paroşeni - Analiză
Sursă foto: facebook
Cauzele care au condus la producerea incendiului la un transformator al Termocentralei Paroşeni, din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), precum şi impactul incidentului asupra activităţii producătorului de energie vor face obiectul unei analize complexe ce a fost dispusă marţi de conducerea companiei.
Potrivit unui comunicat al CEVJ, transmis marţi AGERPRES, la sediul companiei a avut loc marţi o întâlnire de lucru cu participarea prefectului judeţului Hunedoara, Constantin Fulga, a membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general al CEVJ, a reprezentanţilor sindicali şi a conducerii Sucursalei Electrocentrale Paroşeni.
În cadrul întâlnirii s-a făcut o informare privind posibilele cauze care au determinat avaria de luni, 7 iulie, fiind expuse câteva elemente care au concurat la producerea evenimentului.
"În vederea stabilirii cu exactitate a contextului care generat incidentul, în perioada următoare va fi efectuată o analiză complexă care va aborda aspecte referitoare la circumstanţele producerii avariei, evaluarea impactului asupra instalaţiilor şi asupra continuării activităţii, măsura în care a fost periclitată siguranţă personalului, estimarea prejudiciului, soluţiile tehnice şi organizatorice propuse pentru remedierea integrală a situaţiei. De asemenea, se va estima timpul necesar pentru remediere şi revenire la parametri normali de funcţionare", se arată în comunicatul CEVJ.
La finalizarea analizei, un raport scris va fi prezentat prefectului judeţului Hunedoara, membrilor Consiliului de Administraţie şi conducerii CEVJ, în cadrul unei noi întâlniri.
"Vă asigurăm de deplină cooperare pentru transmiterea informaţiilor autorizate, astfel încât să fie evitată orice distorsionare a unor realităţi care pot afecta inclusiv siguranţa sistemului energetic naţional", se menţionează în documentul citat.
Un incendiu care a izbucnit, luni după-amiază, la un transformator electric de la Termocentrala Paroşeni, din cadrul CEVJ, a fost lichidat de pompierii militari din Petroşani, în urma unei intervenţii la care au fost mobilizate patru autospeciale de stingere.
Conducerea CEVJ a transmis, luni, că la Sucursala Electrocentrale (SE) Paroşeni s-a produs un scurtcircuit pe celula T51 din secţia generală, care alimentează întreaga reţea de 6 şi 0,4 kV, respectiv totalitatea serviciilor interne a SE Paroşeni. Avaria a generat întreruperi în alimentarea cu energie electrică în zonă, situaţie remediată de operatorul local prin comutarea conexiunilor electrice.
Ca măsură suplimentară de precauţie, în eventualitatea altor întreruperi, conducerile CEVJ şi Ministerului Energiei au dispus evacuarea personalului din subteranul Exploatărilor Miniere Vulcan şi Lupeni.
Incendiul a fost lichidat, nu au fost victime, iar cauzele declanşării acestuia urmează să fie stabilite.
CEVJ este format din exploatările miniere Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan şi Termocentrala Paroşeni.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează