CCIR, partener important al Departamentului Comercial al SUA

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  19-10-2023

Actualizat:  19-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

București, 18 octombrie 2023: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit în data de 18 octombrie a.c., vizita oficială a unei delegații aparținând Serviciului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, condusă de dl. Eli Corso Phinney, atașat comercial, aflat prima oară în vizită la Camera Națională.

În cadrul acestei întâlniri, au fost identificate soluțiile optime de atragere de noi investiții americane în România, precum și modalitățile prin care cele două state se pot implica în proiecte comune economice de mare anvergură.

„Cu foarte puțin timp în urmă, am revenit dintr-o misiune economică pe care am efectuat-o în SUA, iar ceea ce m-a surprins într-un mod extrem de plăcut a fost dorința companiilor americane de a se implica și mai mult pe piața din România, ceea ce este un semn important al încrederii mediului de business american în oportunităţile de afaceri pe care le oferă țara noastră. În mod cert, economia românească are mare nevoie de investiții importante, de nume mari care să deschidă linii de producție aici. Nu trebuie trecută cu vedere nici poziția geografică a României, cu deschidere la Marea Neagră și cu acces la Fluviul Dunărea, cu ajutorul căruia mărfurile pot fi transportate în foarte multe state din Europa. Portul Constanța poate reprezenta o oportunitate de afaceri pentru companiile americane, mai ales în contextul în care a preluat activitatea celor șase-șapte porturi ucrainene închise din cauza războiului, iar ca suprafață este pe locul patru în Europa. De altfel, în misiunea economică din SUA, am reușit, împreună cu reprezentanții American Romanian Business Council (AMRO), să stabilim câteva linii directoare în ceea ce privește o platformă comună destinată reconstrucției Ucrainei, atunci când conflictul se va încheia”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Suntem încântați că CCIR este partener în mai multe proiecte cu Serviciul Comercial al SUA în România, inclusiv Programul Select USA, care în țara dumneavoastră a cunoscut un succes semnificativ, dar și în evenimentele organizate în marja târgului agricol Indagra din București. Serviciul Comercial al SUA este interesat de o abordare la nivel de țară pentru a identifica oportunitățile de afaceri pentru companiile americane. Astfel, sperăm să participăm la o serie de evenimente în toată România, în anul viitor. De asemenea, vom continua să sprijinim dorința României de a avea un climat de afaceri puternic și de a consolida legăturile comerciale bilaterale”, a declarat dl. Eli Corso Phinney, atașat comercial al Ambasadei SUA în România.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover