CCR îi trânteşte uşa în nas lui Ciorbea
Sursă foto: stiripesurse.ro
Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit, joi, pentru a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, având ca obiect dispozițiile art.155 alin.(4) din Codul penal.
Victor Ciorbea contestase articolul conform cărora „Termenele prevăzute la art.154 (Termenele de prescripție a răspunderii penale, n.n.), dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.155 alin.(4) din Codul penal. Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Vezi şi: Avocatul Poporului, contestatie legata de dosarele penale la CCR
Avocatul Poporului arata, în sesizarea transmisă judecătorilor constituţionali, că articolul 335 alineatul 4 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, având în vedere că nu este respectat dreptul la apărare.
"Textul legal criticat este neconstituţional, contravenind dispoziţiilor articolului 21 alineatul 3 referitor la soluţionarea cauzei în mod echitabil şi articolului 24 privind dreptul la apărare, din Constituţia României. În speţă, supunerea confirmării ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale - sub aspectul legalităţii şi temeiniciei -, judecătorului de cameră preliminară fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, nu respectă exigenţele de soluţionare a cauzei în mod echitabil, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, şi nici dreptul la apărare", preciza Avocatul Poporului.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test 2026-06-09
Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Comentează