Ce aplicaţie de mesagerie a ales Comisia Europeană pentru a se simţi în siguranţă
Sursă foto: www.idevice.ro
Comisia Europeană le-a recomandat tuturor membrilor săi şi persoanelor care fac parte din staff-ul acestora să folosească serviciul Signal pentru comunicarea în scris, potrivit news.ro.
Printr-un mesaj intern, trimis tuturor celor implicaţi în funcţionarea executivului european, li se recomandă acestora ca pentru comunicaţiile externe în scris să se folosească de acum înainte aplicaţia Signal.
Decizia are în vedere creşterea siguranţei comunicării, Signal fiind una dintre aplicaţiile recomandate de ani buni de experţi celor care se preocupă de intimitate şi securitatea datelor.
Signal nu va fi serviciul oficial de comunicare, ci doar cel folosit pentru legăturile cu persoanele din afara Comisiei Europene. Pentru comunicări şi documente interne sensibile, se vor folosi în continuare serviciile proprii, care implică măsuri mult mai riguroase de securitate.
Comisia Europeană nu este prima instituţie care alege să folosească Signal pentru o mai bună securitate. La sfârşitul anului trecut, Partidul Conservator din Marea Britanie le-a recomandat membrilor săi să renunţe la WhatsApp şi să treacă, de asemenea, la Signal.
Ambele cazuri constituie lovituri la imaginea WhatsApp. Aplicaţia deţinută de Facebook, care însumează peste 2 miliarde de utilizatori, s-a dovedit nesigură în mai multe rânduri şi în ciuda criptării mesajelor.
Signal, pe de altă parte, este recomandată de specialiştii în securitate cibernetică şi este preferata lui Edward Snowden.
Explorează subiectul
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează