Ce ar însemna iarăși directori civili de paie în fruntea serviciilor secrete
Sursă foto: David Stuart / Panthermedia / Profimedia
Dezbaterea referitoare la desemnare directorilor serviciilor de informații trebuie să pornească de la o realitate: Pentru asigurarea unui control real al SRI și SIE nu este suficientă desemnarea unor directori civili. Câtă vreme acești directori civili sunt personaje de paie, cum s-a întâmplat cu George Maior la SRI sau cu Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, serviciile vor fi conduse, în practică, de prim-adjuncții directorilor, care sunt ofițeri de informații.
Ce ar însemna iarăși directori civili de paie în fruntea serviciilor secrete
Experiența mandatelor lui Traian Băsescu ne-a arătat că acești șefi de-facto ai serviciilor secrete s-au subordonat total voinței discreționare a președintelui, devenind, așa cum s-a întâmplat cu prim-adjunctul Florian Coldea, instrumente al abuzurilor.
Astăzi cu propriile sale probleme în justiție, Coldea a rămas în mentalul colectiv drept un adevărat „sforar” în acea perioadă. Celebră este o înregistrare în care fostul președinte Traian Băsescu vorbește despre rolul lui Florian Coldea în dosarul privatizării ICA.
„Traian Băsescu: - Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?
- Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?
Traian Băsescu: - Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.
- Probleme cu dosarul Voiculescu?
Traian Băsescu: - Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
- Sunteţi supărat pe ei.
Traian Băsescu: - Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.
Înregistrarea video integrală:
Nicușor Dan le-ar fi propus liderilor coaliției două nume pentru conducerea SRI și SIE, potrivit unor surse politice. Președintele României i-ar vrea pe avocatul Gabriel Zbârcea în fruntea Serviciului Român de Informații și pe diplomatul Gabriel Lazurca la Serviciul de Informații Externe.
Explorează subiectul
Articole Similare
Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Test noi 1214
Comentează