Ce prevede protocolul de colaborare PNL - PSRO
Protocolul de colaborare PNL - PSRO, care a fost semnat luni 15 februarie, prevede colaborare la nivel local și național pentru constituirea de majorități comune la nivelul tuturor consiliilor locale, județene și ale municipiului București după alegerile locale.
”PNL și PSRO vor semna un protocol distinct pentru o alianță post-electorală în vederea realizării unei majorități parlamentare, care să constituie și să susțină viitorul Guvern”, mai scrie în document.
Ce mai prevede protocolul:
- Cele două partide vor prezenta liste, candidați și oferte electorale proprii la alegerile locale din iunie 2016, reflectând litera, spiritul și intenția strategică a prezentului Acord. După alegerile locale, cele două partide vor operaționaliza prezentul Acord în negocierile pentru formarea majorităților PNL-PSRO și a reprezentării corespunzătoare a celor două formațiuni în toate funcțiile alese sau numite la nivel teritorial și național.
- În condițiile organizării în două tururi a alegerilor pentru primari, cele două părți se obligă să susțină în turul doi candidatul cel mai bine plasat al uneia din cele doua formațiuni semnatare ale prezentului Acord.
- Părțile semnatare vor colabora în vederea monitorizării aplicării fără excepție a prevederilor legale cu privire la campania electorală, în special a legii cu privire la finanțarea campaniei electorale, a corectitudinii procesului electoral și a organizării zilei votului.
- PSRO și PNL vor milita și vor acționa pentru alegerea primarilor în două tururi.
- PNL și PSRO vor colabora în secțiile de votare pentru monitorizarea corectitudinii desfășurării procesului electoral.
- În termen de 21 de zile de la semnarea prezentului protocol, organizațiile județene, de sector și cea a Municipiului București vor încheia protocoale similare la nivel local, prin identificarea modalităților concrete de colaborare.
Explorează subiectul
Articole Similare
24-08-2025
Știrile Zilei
SONDAJ CURS Situație politică complicată în București. Cine ar putea câștiga Primăria Capitalei / Bucureștenii ar prefera amânarea alegerilor sau un interimat
23-08-2025
Știrile Zilei
Țările europene din care oamenii vor să plece: Milioane de europeni își părăsesc casa pentru a fi chiriași printre străini
15-07-2025
Politic Scan
Când Președintele uită Constituția, iar presa îi cere s-o ignore
11-07-2025
Politică
SONDAJ CURS – Scăderi pe linie pentru Coaliție după luarea măsurilor de austeritate. PSD se menține la pragul psihologic de 20%
09-07-2025
Politic Scan
PM Bolojan, in telephone conversation with Ukraine's PM, welcomes effors of Kyiv authorities to achieve just peace
08-07-2025
Știrile Zilei
EXCLUSIV Sponsorii lui Nicușor Dan din campanie rămân un mister: ANI refuză să ofere datele și invocă decizia CCR
07-07-2025
Social
VIDEO Interviu cu președinta CSM: Magistrații nu sunt o castă privilegiată / Pleacă judecătorii, rămâne haosul / Cetățeanul va plăti nota reformei fără dialog
30-06-2025
Externe
EXCLUSIV Biserica Ortodoxă Română, răspuns tranșant pentru ambasadorul ucrainean la București: ‘Statul ucrainean nu respectă propriile sale legi’
29-06-2025
Politică
SONDAJ CURS| Efectul Nicușor Dan se resimte puternic în București: USR conduce, urmat de PSD și AUR
13-06-2025
Sinteze
Atacul Israelului în Iran e operațiunea Mossad: misiuni clandestine în țară, cu agenți sub acoperire, care au pregătit loviturile devastatoare
11-06-2025
Știrile Zilei
DOCUMENT| Judecătorii CCR explică decizia care aruncă în aer declarațiile de avere
04-06-2025
Politică
Comentează