Ce șanse au avocații lui Călin Georgescu să răstoarne decizia CCR privind alegerile? Zegrean semnalează mai multe nereguli: 'Nu citește nimeni'

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  10-01-2025

Actualizat:  10-01-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a declarat, la B1 TV, că avocații lui Călin Georgescu nu au nicio șansă ca să răstoarne decizia judecătorilor constituționali privind anularea alegerilor prezidențiale. Pe de altă parte, acesta a semnalat mai multe nereguli în privința deciziei CCR, dar și în ceea ce privește stabilirea calendarului electoral pentru noi alegeri prezidențiale.

„Eu nu știu să fie vreo soluție în afară de aceea dacă judecătorii de acolo și-ar turna cenușă în cap și ar zice că au greșit, dar asta ar fi o soluție nelegală. Ei nu pot să mai facă nimic. Sunt multe discuții despre acea decizie.

În primul rând, faptul că nu a fost formulată contestația de o persoană sau o instituție care avea dreptul legal să facă o astfel de contestație. Contestația a fost făcută de rectorul SNSPA. Nu avea calitatea să facă o astfel de cerere sau dacă o făcea Curtea trebuia să decidă că e inadmisibilă. S-a trecut peste asta, nu se mai poate reveni. Cred că ar trebui să presteze domnul Georgescu și ceilalți candidați, pentru că am înțeles că se mai adună…Nu trebuiau să fie de acord să se amâne atât de mult alegerile. Scrie în Constituție, art. 27, dar nu citește nimeni.

În astfel de situații ești obligat să organizezi alegerile în trei luni. Nimeni nu a zis nimic. Art. acela 83 din Constituție pe care l-a invocat CCR când a spus că președintele rămâne să își exercite mandatul până la depunerea jurământului de nou președinte are sens articolul ăsta, dacă îl citești cu atenție. Spune așa: mandatul președintelui este de 5 ani.

La alineatul 2 spune că președintele își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales. Noi nu suntem în situația asta de președinte nou ales. Deci nu aveam un președinte nou ales în momentul în care a expira mandatul acestui președinte”, a spus Augustin Zegrean.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google