Cel puțin 32 de morți în urma furtunilor din SUA

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  16-03-2025

Actualizat:  16-03-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  impact.ro

Tornade violente și vânturi puternice au devastat case, au distrus școli și au răsturnat semiremorci, în timp ce o furtună de proporții, care a ucis cel puțin 32 de persoane, a măturat centrul și sudul Statelor Unite ale Americii, transmite, duminică, The Associated Press (AP), potrivit mediafax.

Vijeliile puternice au măturat statul Missouri și mai multe persoane au fost ucise, potrivit autorităților.

Medicul legist Jim Akers, din comitatul Butler, a descris o locuință devastată în care un bărbat și-a pierdut viața, spunând că aceasta a fost transformată într-un „câmp de resturi”.

„Podeaua era răsturnată. Mergeam pe pereți”, a declarat Akers.

Guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves, a anunțat că șase persoane au murit în trei comitate, iar alte trei erau date dispărute sâmbătă seara, în timp ce furtunile înaintau spre est, către Alabama, unde au fost raportate case distruse și drumuri impracticabile.

Oficialii au confirmat trei decese în Arkansas, unde guvernatorul Sarah Huckabee Sanders a declarat stare de urgență. Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, a emis o declarație similară, anticipând deplasarea furtunii spre est.

Și furtunile de praf au făcut victime. Opt persoane au murit într-un carambol pe o autostradă din Kansas, unde au fost implicate cel puțin 50 de vehicule, potrivit poliției rutiere de stat. De asemenea, autoritățile au raportat că trei persoane au fost ucise în accidente rutiere, în timpul unei furtuni de praf din Amarillo, în Texas Panhandle.

Condițiile meteorologice severe au fost prognozate pentru o zonă în care locuiesc peste 100 de milioane de persoane, cu vânt și viscol în regiunile nordice și cu risc de incendii de vegetație în zonele mai calde și uscate din sud.

În Oklahoma, au fost ordonate evacuări în unele comunități, după ce peste 130 de incendii au fost raportate în tot statul, afectând aproape 300 de case. Guvernatorul Kevin Stitt a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că aproximativ 266 de mile pătrate (aproximativ 689 de kilometri pătrați) au ars.

Tornadele semnificative au continuat să se formeze și sâmbătă seara, iar zona cu cel mai mare risc includea estul statelor Louisiana și Mississippi, Alabama, vestul Georgiei și nord-vestul Floridei, potrivit Centrului de Prognoză a Furtunilor.

Bailey Dillon, în vârstă de 24 de ani, și logodnicul ei, Caleb Barnes, au privit de pe veranda casei lor din Tylertown, Mississippi, cum o tornadă masivă a lovit o zonă aflată la aproximativ 800 de metri distanță, lângă Paradise Ranch RV Park.

După trecerea furtunii, cei doi s-au deplasat la fața locului pentru a oferi ajutor și au filmat scene de distrugere – copaci smulși, clădiri complet devastate și vehicule răsturnate.

„Pagubele sunt catastrofale. Numeroase cabane, rulote și remorci au fost pur și simplu răsturnate. Totul a fost distrus”, a spus Dillon.

Unele înregistrări video surprinse în timpul fenomenelor extreme au devenit virale online.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google