CFR SA și Primăria Sectorului 5 colaborează pentru transformarea unei linii feroviare neutilizate într-o zonă de promenadă urbană

Autor:  Alexandra Pricop

Publicat:  13-05-2025

Actualizat:  13-05-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  constructiibursa.ro

Parteneriatul CFR SA cu Primăria Sectorului 5 privind proiectul de reamenajare urbană şi amenajare zonă de promenadă reprezintă un demers strategic în direcţia valorificării responsabile a infrastructurii feroviare neutilizate, potrivit directorului general al companiei, Ion Simu-Alexandru.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat marţi un protocol de colaborare cu Primăria Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti pentru proiectul " Reamenajare urbană şi amenajare zonă de promenadă ".

Conform unui comunicat al companiei, documentul stabileşte cadrul legal şi operaţional pentru demararea fazelor pregătitoare necesare obţinerii avizelor şi aprobărilor, în conformitate cu art. 11^2 din OUG 12/1998 şi HG 187/2023.

Prin acest parteneriat, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA pune la dispoziţie, în calitate de concesionar al infrastructurii feroviare, terenuri aflate între staţiile Cotroceni şi Progresul, în zona străzii Şinei, neutilizate pentru exploatare feroviară de peste 35 de ani.

"Parteneriatul cu Primăria Sectorului 5 reprezintă un demers strategic în direcţia valorificării responsabile a infrastructurii feroviare neutilizate. Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR' SA susţine iniţiativele care contribuie la revitalizarea patrimoniului public şi la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor urbane ", a spus Ion Simu-Alexandru, citat în comunicat.

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, marţi, pe Facebook, că pe terenul de aproximativ 3,5 hectare vor fi realizate: scuaruri, spaţii de recreere, foişoare şi fântâni arteziene; terenuri de sport multifuncţionale, mese de ping-pong, piste de biciclete, zone dedicate iubitorilor de fitness; parcuri şi locuri de joacă pentru copii, inclusiv dotarea acestora cu mobilier adecvat şi echipamente de joacă; locuri de parcare publice şi de reşedinţă; lucrări de amenajare peisagistică, modernizare, extindere de spaţii verzi, culoare vegetale de protecţie faţă de infrastructura tehnică; dotarea cu mobilier urban, modernizarea, extinderea sistemului de iluminat public şi ambiental eficient energetic şi inteligent, montarea de indicatoare; sisteme ecologice de colectare a deşeurilor menajere şi de colectare selectivă a materialelor reciclabile.

"Am parcurs toţi paşii necesari pentru demararea lucrărilor în zona Şinei. Cetăţenii Sectorului 5 vor beneficia de o zonă de relaxare pe o suprafaţă de aproximativ 3,5 hectare. Vă asigur că voi fi prezent pe teren, pentru ca lucrările să se finalizeze într-un timp cât mai scurt", a transmis primarul Vlad Popescu Piedone.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google