China ia măsuri draconice după creșterea tarifelor UE pe mașini: Se sistează toate investițiile!
Sursă foto: drive.com.au
Autorităţile chineze le-au spus constructorilor auto să oprească investiţiile mari în acele ţări europene care sprijină aplicarea de tarife vamale suplimentare la importurile de automobile electrice din China, o decizie care este posibil să creeze noi diviziuni în Europa, au declarat pentru Reuters două surse din apropiere acestui dosar, scrie Agerpres.
Noi tarife, de până la 45,3%, au intrat miercuri în vigoare în Uniunea Europeană, la finalul unei anchete care a provocat diviziuni în blocul comunitar şi a declanşat represalii din partea Beijingului.
Cu prilejul unui vot care a avut loc la începutul acestei luni, zece state membre, inclusiv Franţa, Polonia şi Italia, au sprijinit introducerea de tarife suplimentare la importurile de vehicul electrice "Made in China", în timp ce alte cinci state membre, inclusiv Germania, s-au opus şi restul de 12 ţări s-au abţinut.
Într-un moment în care Beijingul continuă să negocieze cu Bruxelles-ul pentru găsirea unei soluţii alternative, constructorilor chinezi, inclusiv BYD, SAIC şi Geely, li s-a spus la o întâlnire organizată în data de 10 octombrie la sediul Ministerul Comerţului, că ar trebui să oprească investiţiile în active importante, precum uzine, în acele ţări care au sprijinit propunerea de introducere de tarife suplimentare, susţin sursele citate de Reuters. Mai mulţi constructori străini au participat şi ei la aceeaşi reuniune, la care participanţilor li s-a spus să fie prudenţi cu investiţiile lor în ţări care s-au abţinut de la vot şi au fost "încurajaţi" să investească în acele ţări care au votat împotriva tarifelor, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Italia şi Franţa se numără printre ţările UE care au curtat constructorii chinezi pentru investiţii, dar totodată au tras un semnal de alarmă cu privire la riscul pe care îl reprezintă o avalanşă de automobile electrice chineze ieftine pentru constructorii europeni.
Grupul de stat SAIC, al doilea mare exportator chinez de automobile, urmează să aleagă locaţia pentru uzina sa europeană de automobile electrice şi, în paralel, are de gând să deschidă un centru european pentru componente în Franţa, pentru a veni în întâmpinarea cererii pentru automobilele sale marca MG.
De asemenea, Guvernul italian poartă discuţii cu Chery, cel mai mare exportator chinez de automobile, precum şi cu alţi constructori chinezi, inclusiv Dongfeng Motor, cu privire la posibile investiţii. BYD construieşte o uzină în Ungaria, ţară care a votat împotriva tarifelor. Gigantul chinez din domeniul automobilelor electrice analizează posibilitatea de a-şi muta cartierul general european din Ţările de Jos în Ungaria, din cauza îngrijorărilor cu privire la costuri, au dezvăluit alte două surse din apropierea acestui dosar.
Potrivit Reuters, tot la reuniunea din 10 octombrie, constructorilor chinezi şi s-a comunicat că ar trebui să evite să poarte discuţii separate privind investiţiile cu guvernele europene, şi în schimb să facă eforturi pentru a purta negocierile colective.
Directiva Beijingului vine după un avertisment similar lansat în luna iulie, când Ministerul Comerţului i-a sfătuit pe constructorii auto să nu investească în ţări precum India şi Turcia, şi de asemenea să fie prudenţi cu investiţiile lor în Europa.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează