Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc şi mare risc

Autor:  Roxana Ghiorghian

Publicat:  20-01-2020

Actualizat:  20-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos / Octav Ganea

Cinci persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce poliţiştii au efectuat 15 percheziţii domiciliare în judeţele Tulcea şi Constanţa şi au găsit peste 1,2 kilograme de droguri, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, percheziţiile au fost efectuate în localitatea Jurilovca din judeţul Tulcea şi în oraşul Năvodari din judeţul Constanţa, la domiciliile unor bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 31 de ani, în urma acestora 19 persoane fiind conduse la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Tulcea pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. 

"În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 1.200 de grame de canabis, trei pastile de ecstasy şi 3,45 de grame de rezină de canabis. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 15 telefoane, peste 7.000 de euro, 500 de USD, 50 de lire sterline, 32.000 de lei şi un autoturism", se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Citește și: Două persoane din Constanţa au fost prinse cu 7,6 kg canabis

Ulterior, faţă de cinci persoane a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, respectiv deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului propriu. 

În cursul zilei de 18 ianuarie, persoanele reţinute au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea preventivă a celor cinci pentru 30 de zile, specifică sursa menţionată. 

Potrivit IPJ Tulcea, acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale, precum şi al Serviciului Teritorial al Poli?iei de Frontieră Tulcea. 

La activităţi au participat şi lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google