Circ și scandal la Primăria lui Clotilde
Sursă foto: Primaria Sectorului 1
A fost scandal la ședința Consiliului Local al Sectorului 1, acolo unde a lipsit tocmai cel care o convocase, primarul Clotilde Armand.
Alexandru Pânișoară, liderul PUSL Sector 1, a acuzat nelegalitatea convocării ședinței, ordinea de zi fiind suplimentată în ultima clipă, însă fără a motiva urgența proiectului de hotărâre, ceea ce atrage după sine nulitatea convocării.
Încă de la început, ședința a fost una cu scântei, reprezentanții primăriei interzicând accesul în sală pentru presă, care a fost ținută la ușă.
Pânișoară a acuzat și manevre de culise între consilierii liberali și primarul Clotilde Armand, arătând că în spatele scenei Armand și ministrul Sebastian Burduja acționează pentru interese comune.
„PNL să fie transparent și să recunoască existența unor înțelegeri între Sebastian Burduja și Clotilde Armand. Primăria Sectorului 1 este reprezentată în instanță, în dosarul de anulare a contractului cu Romprest, de casa de avocatură care a făcut statutul și actul constitutiv al partidului fondat de Burduja, avocatul care conduce respectiva firmă fiind bun prieten cu Marinel Burduja, tatăl lui Sebastian, care este și consilier onorific al premierului Ciucă”, a explicat Alexandru Pânișoară.
Ședința de marți nu a avut nimic pe ordinea de zi legat de noua criză a gunoaielor, care pândește Sectorul 1, operatorul de salubritate fiind în imposibilitatea de a mai ridica deșeurile menajere, după ce Clotilde Armand nu a urmat pașii legali pentru a atribui contractele de delegare pentru stațiile de sortare.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează