CIudatul caz al celor trei copii morți într-un incediu - S-a deschis dosar pentru ucidere din culpă

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  31-01-2023

Actualizat:  31-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  Twitter

Poliția Capitalei anunță că, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului în care au murit trei copii, în Sectorul 5 al Capitalei. Dincolo de imensa tragedie, cazul este unul ciudat, având în vedere că a ars doar patul în care se aflau cei trei copii, iar incendiul era stins când au ajuns pompierii.

„La data 31 ianuarie 2023, în jurul orei 5:37, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 19 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că la o locuință, din Sectorul 5, ar fi izbucnit un incendiu.

La fața locului s-au deplasat echipaje de popmpieri, precum și polițiști din cadrul secției menționate, care au demarat investigațiile.

Din nefericire, după lichidarea incendiului, trei minori, cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani, au fost declarați decedați.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul, cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, și sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa.

Trupurile neînsuflețite urmează a fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei!”, transmite Poliția Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google