Claude Gueant, fosta mână dreaptă a lui Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare
Sursă foto: stiripesurse.ro
Fosta mână dreaptă a ex-preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Claude Gueant, a fost condamnat vineri pentru complicitate la deturnare de fonduri la doi ani de închisoare cu suspendare, 75.000 de euro amendă şi cinci ani de interzicere a executării oricărei funcţii publice, relatează AFP.
Claude Gueant, care a fost director de cabinet al lui Nicolas Sarkozy pe când acesta ocupa funcţia de ministru de interne, înainte de alegerea sa la Palatul Elysee în 2007, era anchetat împreună cu alte patru persoane că şi-ar fi atribuit prime din bugetul destinat anchetelor poliţiei.
După aceste fapte, care datează din anii 2002-2004, Gueant a devenit secretarul general al preşedinţiei Republicii în timpul mandatului lui Nicolas Sarkozy, după alegerea acestuia în 2007, fiind apoi numit ministru de interne în perioada 2011-2012.
Tribunalul l-a condamnat de asemenea la zece luni cu suspendare pe fostul director general al poliţiei naţionale Michel Gaudin. Trei alţi foşti membri ai cabinetului ministrului Nicolas Sarkozy au fost condamnaţi la opt luni de închisoare cu suspendare şi plata unor amenzi.
Procedura vizează suma totală de 210.000 de euro (10.000 de euro pe lună) plătită între 2002-2004 de către Michel Gaudin lui Claude Gueant, care a păstrat jumătate din bani şi a plătit restul celor trei colaboratori.
Gueant a fost acuzat de 'complicitate la deturnare de fonduri publice şi tăinuire', Michel Gaudin pentru "deturnare de fonduri publice" şi cei trei membri ai cabinetului pentru 'tăinuire'.
Avocaţii lui Claude Gueant au anunţat că vor face apel la această sentinţă, scrie agerpres.ro
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează