Clubul Aberdeen susţine că un jucător al său a fost ţinta insultelor rasiste în timpul meciului cu PAOK

Autor:  Alecsandru Ionescu

Publicat:  10-11-2023

Actualizat:  10-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  www.news.at

Clubul scoţian de fotbal Aberdeen susţine că fotbalistul său senegalez Pape Habib Gueye a fost ţinta insultelor rasiste în timpul meciului de joi cu PAOK Salonic, disputat în Grecia, în Europa Conference League, relatează BBC şi DPA.

Aberdeen a dezvăluit că i s-a adus la cunoştinţă în a doua repriză că Gueye, rezervă neutilizată în această partidă, a fost "victima abuzurilor rasiale din partea unei secţiuni a suporterilor lui PAOK". Gruparea scoţiană s-a plâns la Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) după aceste incidente, potrivit Agerpres.

"Pape se bucură de susţinerea fermă a coechipierilor săi şi toţi cei de la Aberdeen FC vor colabora pe deplin cu UEFA pe parcursul investigaţiilor sale în această problemă foarte serioasă. Clubul nostru are toleranţă zero faţă de orice formă de discriminare sau abuz rasist. Nu există loc pentru un astfel de comportament în fotbal sau în societate, în ansamblu", a indicat Aberdeen.

Ca răspuns, PAOK a descris plângerea ca fiind "în mod clar un produs al imaginaţiei, deoarece nu a intrat în atenţia niciunui oficial". Clubul din Salonic a adăugat că pe stadionul său "nu a existat niciodată un comportament rasist", care "oricum nu ar fi tolerat".

PAOK a criticat, de asemenea, "comportamentul sfidător al rezervelor de la Aberdeen la faza la care echipa lor a egalat" şi i-a lăudat pe suporterii formaţiei gazdă pentru că nu au reacţionat.

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, s-a calificat în faza următoare a Europa Conference League, după meciul de joi din etapa a patra a grupelor. PAOK a obţinut doar o remiză (2-2) la Salonic cu Aberdeen, pe care echipa elenă a învins-o în Scoţia cu 3-2.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google