Comisia Europeană: ”Afluxul masiv” al muncitorilor din Europa de Est este nefondat"

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  14-01-2014

Actualizat:  14-01-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro



"Muncitorii (originari din Europa de Est) vin să completeze muncitorii locali şi tind să nu ia locurile de muncă ale muncitorilor din ţara gazdă", a subliniat comisarul european însărcinat cu Afaceri Sociale László Andor.
Aceşti muncitori "sunt contribuabili neţi la sistemele sociale din ţările gazdă", a declarat el, respingând teza celor care-i acuză pe muncitorii din Est că vin în Occident să profite pe nedrept de avantaje sociale.

Andor a prezentat în acest sens un nou ghid practic CE vizând aplicarea corectă a regulilor UE în domeniul securităţii sociale. "Legislaţia europeană conţine garanţii precise care împiedică cetăţenii să abuzeze de regimurile securităţii sociale în alte ţări ale Uniunii", a subliniat el.

De la 1 ianuarie, românii şi bulgarii pot munci în orice stat membru UE. Restricţiile care erau în vigoare în nouă ţări, inclusiv în Germania, Marea Britanie şi Franţa au fost anulate la această dată, după şapte ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, provocând uneori temeri cu privire la un aflux de cetăţeni din aceste ţări, care sunt "nejustificate" în opinia CE.

Pe de altă parte, potrivit ediţiei online a publicaţiei European Voice, László Andor a caracterizat dezbaterea "din anumite state membre" ca "emoţională şi eronată", potrivit Mediafax .

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an

Article Thumbnail
29-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”

Article Thumbnail
29-08-2025 Știrile Zilei

Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris

Article Thumbnail
28-08-2025 Uniunea Europeană

Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București

Article Thumbnail
27-08-2025 Știrile Zilei

'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro

Article Thumbnail
26-08-2025 Știrile Zilei

Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE

Article Thumbnail
26-08-2025 Economie

Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei

Article Thumbnail
25-08-2025 Știrile Zilei

Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)

Article Thumbnail
24-08-2025 Externe

România se îndreaptă spre colaps, în timp ce Spania continuă să fie motorul de creştere al zonei euro

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google